România va găzdui a 16-a Conferinţă Mondială Deafblind International în 2015.
Este pentru întâia oară când un eveniment atât de important este organizat într-o ţară est-europeană. România a fost selectată ca ţară organizatoare datorită celor 13 ani de experienţă în domeniul intervenţiei timpurii, educaţiei şi dezvoltării de servicii vocaţionale pentru copiii cu surdocecitate.
Conferinţa va avea loc în Bucureşti, la hotelul Marriott, în 25-30 mai 2015.
Un efort comun al Deafblind International, Sense International UK şi Sense Internaţional (România), evenimentul va aduna aproximativ 500 de participanţi din întreaga lume – specialişti în educaţie, sănătate, servicii sociale, persoane cu surdocecitate şi familiile lor, reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, ai autoităţilor naţionale şi locale.
Tema conferinţei reprezintă o provocare, pentru că abordează o problematică importantă în lumea surdocecităţii – în timp ce problemele şi nevoile persoanelor cu surdocecitate sunt aceleaşi peste tot în lume, soluţiile identificate la nivel local pentru a răspunde acestor nevoi sunt diferite, în funcţie de contextul local – cultural, economic şi social.
Care este viitorul nostru? Soluţii locale la nevoi comune – această temă generosă va permite unor vorbitori recunoscuţi internaţional să vorbească şi să împărtăşească idei despre importanţa învăţării şi educaţiei, identităţii şi apartenenţei, recunoaşterii surdoceităţii ca disabilitate distinctă în diferite ţări.
„Suntem încântaţi să organizăm a 16-a Conferinţă Mondială Deafblind International în Bucureşti, România.
Este o ocazie extraordinată pentru profesionişti, familii şi persoane cu surdocecitate să se îmtâlnească, să împărtăşească idei şi să înveţe unii de la alţii. Personal, abia aştept să întâlnesc colegi din toată lumea în acest minunat oraş şi sper că veţi fi alături de noi!” Gill Morbey, preşedinte Deafblind International.