Trebuie să mergem înainte, să lăsăm în urmă greul

Published 27 octombrie 2023 | By surdocecitate.ro

Alexandra are 23 de ani și are surdocecitate.

S-a născut prematur la 7 luni și atunci a început lupta ei pentru depășirea obstacolelor.

„Mi-au pus-o în brațe și mi-au spus: copilul tău nu va auzi, nu va umbla, nu va vorbi, va avea paralizie ori la o mână, ori la picior. M-am speriat! Apoi mi-am spus că a mea trebuie să fie puternică. Am adus-o acasă și am pus-o pe pat, nu puteam nici să o ridic, îmi era frică. A fost foarte greu la început”, își amintește mama ei.

Mai târziu, a observat că fetița nu scoate nici zgomote și s-a hotărât să o ducă la un control amănunțit. Au urmat multe terapii și tratamente.

„A fost foarte greu la început, până să mai crească, dar a trecut. Azi puțin, mâine puțin. Cu controale, cu vizite, am făcut masaj, fizioterapie, injecții și a tot avansat’, adaugă mama.

La 4 ani, Alexandra a spus prima dată "mama” și la 6 ani a făcut primii pași.

Cu progrese mai mici sau mai mari, Alexandra a început să fie mai independentă și să comunice verbal.

„Grupul mă ajută să comunic mai bine”

Despre Sense Internațional România (SIR), tânăra a aflat de la școală. A fost curioasă să știe mai multe și s-a alăturat grupului de tineri cu surdocecitate cu care lucrează organizația.

„Eram foarte curioasă să văd și eu cum merge treaba acolo. Am petrecut zilele cu prietenii cu surdocecitate, a fost foarte interesant”, își amintește Alexandra.

Tânăra a participat la mai multe excursii și are amintiri frumoase de la munte sau de când a mers cu telegondola la mare. Acolo, la atelierul organizat de SIR, a cunoscut alți tineri cu surdocecitate la fel ca ea, din mai multe orașe ale țării.

“Pe mine grupul mă ajută să fiu mai deschisă, să comunic mai bine”, mai spune Alexandra.

“Trebuie să mergem înainte”

Și mama ei s-a bucurat să întâlnească alți copii și părinți care trec prin situații asemănătoare.

„M-am bucurat când am aflat despre surdocecitate, am realizat că mai există și alți copii ca ea. Îmi doream să îi întâlnesc, mă gândeam că poate se împrietenesc cu copilul meu! Aș fi vrut să le împărtășesc ce am aflat, să am posibilitatea să comunic cu ei”, subliniază mama Alexandrei.

A fost un drum lung pentru cele două, mamă și fiică, iar călătoria continuă cu noi etape și provocări. De câteva luni, tânăra lucrează cu normă întreagă la aceeași fabrică ca mama ei. Opt ore pe zi, în trei ture diferite, uneori i se pare obositor, dar îi place și e mândră că poate face acest lucru. Își dorește să strângă bani pentru școala de șoferi și, dacă va putea, chiar să conducă.

Mama ei ar vrea să îi încurajeze și pe alți părinți cu povești similare: „Să caute, să pornească de undeva, chiar dacă este greu! Trebuie să mergem înainte, să lăsăm în urmă greul pentru ei. Nu putem să îi lăsăm în urmă! Poți să fii oricum, meriți să fii ajutat!”