Vasile Adamescu – Nu se poate trăi fără iubire
Azi se împlinesc 76 de ani de la nașterea profesorului Vasile Adamescu. Redăm mai jos câteva cuvinte scrise cu emoție și căldură de prietenul și interpretul său, Viorel Micu.
La 5 septembrie 1944, în comuna Borcea din județul Ialomița, situată pe malul stâng al Dunării, vine pe lume Vasile Adamescu, al doilea copil al soților Zamfir și Voica, țărani săraci dar buni gospodari. Asupra lui Vasilică, așa cum îl alintau cei ai casei, avea să se abată o mare nenorocire: în urma unei meningite, își perde total auzul și vederea, pe când abia împlinise doi ani. Rămâne așa, tăcut și trist, petrecându-și nefericita copilărie pe ulițele natale până la vârsta de 11 ani. Atunci, el este dus la Școala de Nevăzători din Cluj, unde se întâlnește cu profesoara Florica Sandu, psihopedagog priceput și inimos, care vede potențial în el și reușește să-l scoată din întuneric și tăcere.
Înzestrat cu o voință de fier și cu o inepuizabilă sete de cunoaștere, Adamescu prinde rapid fiecare informație și reușește imposibilul. Este demutizat, reușește să-și însușească un sistem de comunicare facil tuturor celor din jur (Sistemul Block, scrierea cu litere mari de tipar în palmă sau pe alte părți ale corpului), parcurge în 18 ani de studiu cele trei cicluri școlare apoi devine student la Psihopedagogie specială.
De remarcat este însă munca neobosită a profesorilor săi, care se bucură ce-i drept de posibilitatea de a lucra individual cu el, datorită faptului că Ministerul Educației aprobă înființarea unei clase speciale al cărei unic elev a fost Vasile Adamescu.
Dacă la început nu știa decât să ceară prin semne apă și mâncare, peste ani, copilul care nu părea să mai aibă vreo sansă la o viață cât de cât normală, devine om util societății, așa cum îi plăcea să spună. După terminarea studiilor, se întoarce la școala unde a fost elev, ca profesor de această dată, făcându-i mândri pe cei care s-au ostenit ani la rând să-l educe. Se ocupă peste 30 de ani de elevii cu deficiențe senzoriale multiple, instruindu-i. I-au trecut prin mâini multe generații, pentru care Vasile Adamescu a însemnat profesorul calm și iubitor, la care te duci cu mare drag.
Toată viața a militat pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și în special drepturile persoanelor cu Surdocecitate, zbatându-se să le ofere o viață mai bună, acces la educație și viață socială.
Pasionat de artă și de sculptură în special, urmează cursurile Școlii Populare de Arte Plastice, unde își șlefuiește talentul nativ. A modelat mii de lucrări din lut, de la păsări și animale, până la autovehicole și busturi ale marilor personalități.
A reușit să-și scrie memoriile, publicându-le într-o serie de volume intitulate sugestiv ÎNFRUNTÂND VIAȚA, o carte care îți arată că orice este posibil.
Este distins cu nenumărate diplome și decorații, cele mai importante fiind ORDINUL NAȚIONAL PENTRU MERIT în grad de Cavaler, primit de pe președinția României, titlul de SENIOR AL CETĂȚII, de la primăria Cluj, titlul de PROMOTOR AL DREPTURILOR PERSOANELOR CU SURDOCECITATE, de la Fundația Sense Internațional România.
“Iubirea e un sentiment aparte, greu de exprimat în cuvinte.. nici nu știu dacă are o definiție clară. Iubirea cred că este ceva asemănător cu aerul. Nu se poate trăi fără iubire”, cuvinte spuse de Vasile Adamescu.
La finalul anului 2018, Vasile Adamescu se stinge din viață, plecând într-o lume mai bună. Nu îi era frică de moarte, pentru că avea încredere în Dumnezeu. Totuși, avea încă planuri mari, vise, speranțe. Este de datoria noastră să nu-l uităm pe Vasile Adamescu, profesorul, mentorul, scriitorul, artistul și Omul care ne-a înconjurat de fiecare dată cu căldură, care ne-a zâmbit, ne-a dat sfaturi, ne-a iubit și care și-a folosit toată priceperea pentru educarea copiilor cu dizabilități din țara noastră.