Sense Internaţional România

Zoom in Regular Zoom out

  • gallery
  • gallery
  • gallery
  • gallery
  • gallery
  • gallery
  • gallery

Amintiți-vă de Helen Keller! – II

Iunie – o lună dedicată persoanelor cu surdocecitate din întreaga lume

“Cele mai bune şi mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, și nici măcar atinse. Ele trebuie simţite din inimă”. Aceste cuvinte îi aparțin lui Helen Keller, cea mai cunoscută persoană cu surdocecitate din lume. În fiecare an, în luna iunie, întreaga lume sărbătorește Săptămâna Internațională Helen Keller.

În cadrul proiectului Intervenția timpurie la nou-născuții cu deficiențe senzoriale multiple din România – o abordare unică și inovativă inițiată de societatea civilă, Sense Internațional (România) a organizat diferite activități pentru a puncta această sărbătoare internațională. Proiectul este co-finantat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă, Fondul Tematic pentru Participarea Societății Civile, Schema de grant pentru ONG-uri – Componenta Social.

126 de copii cu surdocecitate și deficiențe senzoriale multiple, părinți, bunici și profesori din București, Iași, Oradea și Timișoara au participat la diferite activități, toate cu scopul conștientizării problemelor deosebite cu care se confruntă persoanele cu surdocecitate în România.

În București, copiii de la Grădinița Specială pentru Hipoacuzici nr. 65, părinții și educatorii lor au pictat, au desenat și au petrecut o zi minunată de hipoterapie la Baza Hipică Băneasa, toate sub motto-ul “suntem unici, putem crea, ne distrăm, învățăm și vrem să ne cunoașteți!”

În Iași, la Centrul de Sprijin in Intervenţie Timpurie din cadrul Liceului Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” a avut loc workshop de stimulare senzorială cu copii şi părinţi deopotrivă, medici specialişti (medici ORL, neonatologi, kinetoterapeuţi), specialişti în intervenţie timpurie și 10 voluntari de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – specializările Psihologie şi Psihopedagogie Specială.

La Oradea, copiii, părinții, profesorii din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Cristal, dar și reprezentanți ai autorităților locale au participat la un eveniment interactiv de pictură intitulat ”Copilul meu”, bazat pe citate din cartea ”Povestea vieții mele”, scrisă de Helen Keller. Părinții au fost rugați să deseneze mănuțele copilului lor și să le personalizeze în funcție de trăsăturile dominante ale personalității copilului lor. Evenimentul s-a încheiat printr-o sesiune de hidroterapie pentru copii și părinți.

La Timișoara, copii, părinți și profesori au petrecut cu toții clipe minunate la Baza Sportivă Arena Aqua Sport unde, îndrumați de specialiști în fiziokinetoterapie, au îmbinat efectele curative ale hidroterapiei cu bucuria înotului.

Descărcați AICI Comunicatul de presă oficial.

surdocecitate.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *