Sense Internaţional România

Zoom in Regular Zoom out

17 ani de Sense Internațional România, 17 motive de bucurie

Azi, 2 februarie 2018, organizația noastră împlineste 17 ani. O zi specială, în care reflectăm la ceea ce a fost și ne gândim la ceea ce urmează. A fost așa:

  1. Am promovat intens și continuu drepturile persoanelor cu surdocecitate.
  2. Am reușit recunoașterea surdocecității ca dizabilitate distinctă în legislația din România.
  3. Am oferit șansa copiilor cu surdocecitate la o educație adaptată nevoile lor, sprijiniți de profesori care cunosc specificul surdocecității.
  4. Am atras atenția asupra importanței intervenției timpurii. Primii 3 ani din viața unui copil sunt cei mai importanți. Intervenind la timp, șansele lor cresc semnificativ.
  5. Am pus bazele unui trai independent pentru tinerii cu surdocecitate, care învață meserii căutate pe piața muncii, în ateliere echipate modern, sprijiniți de profesori instruiți în domeniu.
  6. Am atras alături de noi mulți specialiști – profesori, psihologi, psihopedagogi, asistenți sociali, kinetoterapeuți, medici – oameni deosebiți fără de care nu am fi reușit.
  7. Am pus mereu în prim plan părintele – ca fiind cel mai bun specialist când vine vorba de nevoile copilului său.
  8. Am pășit cu optimism și curaj în zona online, odată cu www.sensabilitate.ro, prima platformă din România accesibilă persoanelor cu deficiențe senzoriale.
  9. Am călătorit cu Cortul Senzorial în 12 orașe din România, unde peste 1000 de oameni au experimentat surdocecitatea.
  10. Am dezvoltat împreună cu autori importanți numeroase materiale pentru specialiști: cărți, reviste, articole, toate disponibile gratuit în biblioteca www.sensabilitate.ro.
  11. Am instruit peste 250 de profesori în domeniul surdocecității, materialele de curs fiind și ele dispoibile gratuit la secțiunea cursuri pe www.sensabilitate.ro.
  12. Am dezvoltat curricule – atât pentru educația cât și pentru intervenția timpurie la copilul cu deficiențe senzoriale multiple.
  13. Am colaborat strâns cu diverși parteneri loiali: unversități, școli, spitale, autorități și alte organizații, pentru că împreună, putem face mai mult decât singuri.
  14. Am organizat conferința gigant Deafblind International în 2015, cu peste 400 de participanți din 38 de țări, pentru că am dovedit că merităm să facem asta.
  15. Am primit premii de recunoaștere a activității, de bune practici.
  16. Am inspirat încredere și am dovedit transparență în ochii donatorilor și finanțatorilor noștri.
  17. Am realizat că mai sunt atât de multe de făcut…

surdocecitate.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *