Sense Internaţional România

Zoom in Regular Zoom out

Dincolo de simțuri

27 iunie este ziua în care Helen Keller este sărbătorită la nivel mondial, când persoane din toată lumea organizează diverse activități, cu scopul conștientizării surdocecității și apărării drepturilor acestor persoane!

Anul acesta am organizat evenimentul ”Dincolo de simțuri”, alături de prietenii de la AMAis – un eveniment în care participanții au putut să experimenteze cortul senzorial, hărțile tactile și să participe la trasee de orientare și mobilitate în lipsa văzului și a auzului.

Helen Keller este sărbătorită și în școlile speciale din țară cu care lucrăm, unde organizăm diverse activități creative pentru copiii cu surdocecitate. Anul acesta 17 școli speciale din țară s-au implicat, unde peste 700 de copii cu surdocecitate/deficiențe senzoriale multiple, alături de copii din școala de masă, s-au bucurat de ateliere creative, au interacționat între ei la diverse jocuri și exerciții, au participat la excursii, s-au plimbat prin natură, au experimentat tiroliana, au făcut escaladă, au călărit ponei și au aflat povestea lui Helen Keller.

Cei care ne-au fost alături la eveniment și au experimentat cortul senzorial, au încercat să înțeleagă spațiul La Firul Ierbii prin hărțile tactile și au participat la probele de mobilitate în lipsa văzului și a auzului au rămas profund impresionați, iar câteva păreri se regăsesc în testimonialele de mai jos:

Felicitări pentru inițiativa de a aduce oamenii normali la o altă normală realitate. Speciale mulțumiri pentru că vă osteniți să deschideți ochii simțurilor, a oamenilor care trăiesc într-o comoditate inconștientă. Mă bucur enorm că v-am întâlnit și că încercați să schimbați mentalitățile rigide” – Raluca, participant.

Această experiență a fost mai mult decât ieșirea din zona de confort. Lipsa unuia dintre simțuri determină o inevitabilă ascuțire a celorlalte simțuri. Este greu, dificil și aproape imposibil de trecut în momentul în care îți pierzi unul dintre simțuri, dar pe de altă parte începi să vezi lumea ”cu alți ochi”. Felicitări pentru toată munca pe care o depuneți și vă doresc să aveți puterea de a continua” – Iulia, înotător la Swimathon pentru cauza copiilor cu surdocecitate.

Mulțumim tuturor celor care au venit pentru a percepe lumea dincolo de simțuri!

surdocecitate.ro