Sense Internaţional România

Zoom in Regular Zoom out

Premiul II la Gala Societății Civile 2018

Proiectul Sensabilitate a fost premiat cu locul II la Gala Societății Civile, la categoria ”Apărarea drepturilor individuale/colective”! Le mulțumim tuturor partenerilor, oamenilor implicați și celor care au participat la evenimentele de conștientizare a surdocecității organizate de noi în 2017!

Gala Societății Civile este un eveniment care încurajează și premiază inițiativele cetățenești, ale ONG-urilor și implicarea socială/responsabilă în comunitate. Anul acesta gala a ajuns la ediția a 16-a și a avut loc în data de 11 iunie, la Ateneul Român.

În fiecare an, înainte de eveniment, sute de proiecte sunt analize de către un juriu de specialitate, pentru a fi recunoscute la scenă deschisă. 16 categorii au reunit sute de proiecte care au aplicat, iar noi am înscris în competiție proiectul Sensabilitate, cu toate activitățile desfășurate în cadrul lui, la categoria ”Apărarea drepturilor individuale/colective”.

Proiectul Sensabilitate s-a desfășurat în perioada iulie 2016 – octombrie 2017, cu sprijinul Fundației Orange, făcând parte din programul de finanțare ”Lumea prin culoare și sunet”, ediția 2016.

Ideea proiectul a fost creșterea nivelului de conștientizare a publicului larg referitor la surdocecitate, cunoașterea efectelor pe care le implică acestă deficiență, oferirea de informații relevante despre surdocecitate și apărarea drepturilor acestor persoane. Pentru noi, parteneri și cei care s-au alăturat demersului, Sensabilitate a însemnat:

  1. dezvoltarea platformei Sensabilitate, primul site accesibilizat persoanelor cu deficiențe senzoriale;
  2. organizarea Caravanei în 12 orașe, cu scopul creșterii nivelului de conștientizare asupra surdocecității, prin experimentarea acestui tip de deficiență în Cortul Senzorial – un spațiu închis, în care se intra cu ochii și urechile acoperite;
  3. promovarea drepturilor persoanelor cu surdocecitate prin semnarea ”Cartei drepturilor persoanelor cu surdocecitate” de către participanții la eveniment; la finalul proiectului, Carta însoțită de semnături a fost depusă spre informare la autorităților relevante și au fost strânse 1247 semnături;
  4. dezvoltarea revistei Sensabilitate, o revistă de specialitate despre surdocecitate, online și offline;
  5. realizarea unui clip despre surdocecitate cu Călin Goia (Voltaj), promovat online, la TV/radio în perioada iunie – august 2017 – https://www.facebook.com/sensabilitate/videos/1757976874231066/
  6. realizarea unei serii de videoclipuri despre metodele de comunicare la persoanele cu surdocecitate – http://www.sensabilitate.ro/surdocecitatea/video/

Ne bucurăm că tot acest demers a fost cu adevărat apreciat de către juriul acestei categorii și le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături!

surdocecitate.ro