
În perioada 27 martie – 3 aprilie 2026, am organizat a șasea ediție a cursului online Introducere în domeniul surdocecității.
Cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate, am oferit cursul gratuit tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine această dizabilitate complexă.
Împreună cu 62 de cursanți din toată țara, am explorat cauzele surdocecității, ne-am reamintit povestea unor personalități marcante precum Helen Keller și Vasile Adamescu, am discutat despre evaluare și intervenție, importanța colaborării cu familia, sisteme de comunicare, dar și elemente de orientare și mobilitate.
Participanții, profesori din învățământul special, studenți și alți specialiști, au explorat cu multă curiozitate temele cursului, căutând soluții și idei pentru a-i sprijini mai bine pe copiii cu surdocecitate sau dizabilități senzoriale.
Răspunsurile lor au surprins impactul profund pe care îl poate avea surdocecitatea:
„Dacă m-aș confrunta cu pierderea simultană a auzului și a vederii, cel mai mult mi-ar lipsi conexiunea directă cu oamenii și cu lumea din jur. Comunicarea ar deveni mult mai dificilă, iar lipsa accesului rapid la informații, expresii faciale, tonul vocii sau sunetele din mediul înconjurător ar crea un sentiment puternic de izolare. De asemenea, mi-ar lipsi autonomia în activitățile zilnice, orientarea în spațiu și siguranța deplasării. Dincolo de aspectele practice, cred că cel mai greu de suportat ar fi diminuarea interacțiunilor spontane și a experiențelor senzoriale care dau sens și culoare vieții de zi cu zi.”
„Mi-ar lipsi muzica, pentru că ea face parte din viața mea. M-aș întrista să nu pot vedea chipul celor dragi sau să nu pot auzi vocea oamenilor apropiați. Sunetele pot exprima uneori ceea ce cuvintele nu reușesc să exprime, așa că mi-ar lipsi bucuria de a participa la un concert sau de a asculta melodia preferată.”
„Dacă m-aș confrunta cu pierderea simultană a auzului și a vederii, cel mai mult mi-ar lipsi contactul vizual, deoarece acesta reprezintă cea mai rapidă și sinceră cale de conectare cu ceilalți. Fără posibilitatea de a vedea expresia feței unei persoane sau sclipirea din ochii cuiva drag, m-aș simți izolat într-un spațiu în care emoțiile devin greu de descifrat. Contactul vizual oferă siguranță și confirmare imediată, iar lipsa lui ar transforma comunicarea dintr-un schimb natural de energii într-un proces tehnic și tactil, mult mai lent, privându-mă de acea conexiune invizibilă, dar esențială, care se naște dintr-o simplă privire.”
"Apreciez profesionalismul formatoarelor, claritatea informațiilor, caldura și dragostea pentru copiii cu care lucrează. A fost un curs captivant, plin de informații practice, clare și utile." - S.B."Vă mulțumesc, a fost experiență frumoasă, m-am bucurat că am întâlnit oameni buni, empatici și curajoși în cazurile complicate și în situațiile de viață întampinate de unii copii și oameni."- I. M."Informațiile și sfaturile oferite sunt extrem de valoroase pentru mine, atât ca părinte, cât și ca educator. Cursul mi-a oferit o perspectivă mai clară asupra domeniului și m-a ajutat să înțeleg mai bine anumite aspecte importante."- N.C.
