• Română
  • English
Zoom in Regular Zoom out

parinti

Mamă și fiu, împreună pe drumul către speranță

Conștientizare, speranță, putere.

Acestea sunt cuvintele prin care descrie Stela întâlnirea cu Sense internațional România (SIR).

Stela are trei băieți. Petre, fiul cel mare, are surdocecitate și comunică doar prin semne. După ce l-a născut, în urmă cu 26 de ani, spune că a trecut prin multe spaime și dezamăgiri, fiind nevoită să se lupte cu un sistem greoi, într-o o societate care nu este încă pregătită să îi integreze pe copiii cu dizabilități. De atunci, s-au schimbat multe lucruri în viața lor. A devenit mai curajoasă și mai atentă, și-a descoperit vocea și puterea de a schimba lucrurile.

„Stăteam acolo: aia e, asta e situația, mai mult de atât nu am ce să fac. Parcă îți e teamă și să speri că ai putea să schimbi lucrurile în bine, pentru că dacă speri s-ar putea să fii dezamăgit și nu vei putea să faci față încă unei dezamăgiri. Eram fără speranță. Și atunci a venit SIR și în mintea și în sufletul meu s-au mișcat niște rotițe. Rotițele care te fac să ai inițiativă, să încerci să cauți soluții. Și să le vezi, pentru că uneori ele pot fi chiar lângă tine, dar tu nu le vezi pentru că ești prea copleșit”, își amintește Stela, cu un zâmbet care umple camera de lumină și căldură.

În anul 2021 a mers pentru prima dată cu Petre la o activitate organizată de Sense Internațional România. Tânărul cunoscuse echipa fundației când învăța la  Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz “Sfânta Maria” din București, acolo unde a fost printre primii elevi absolvenți  ai atelierului de tipografie înființat într-un alt proiect SIR.
Pentru mama lui însă, acea excursie la munte împreună cu alți tineri cu surdocecitate și cu părinții lor a fost începutul unei schimbări profunde. Își amintește călătoria cu trenul, cele trei zile pline și, mai ales, legăturile care s-au format între părinți.

Au urmat apoi alte două ateliere la munte, întâlniri cu părinți și tineri cu surdocecitate.

“A contat mult că ne-am întâlnit cu copii cu povești asemănătoare cu a lui Petre. Pe noi, mămicile, întâlnirile ne-au ajutat și să ne descărcăm, să putem vorbi relaxate despre lucruri dureroase. Este mult mai ușor să vorbești cu cineva care știe, care trăiește lucruri asemănătoare. Asta mi-a permis să fiu mai relaxată și să mă bucur mai mult de tot ce se întâmplă acolo”, spune Stela.

În aceste excursii a prins încredere că poate face lucruri, a început să organizeze singură ieșiri cu Petre. Acum ies constant în oraș cu un alt tânăr cu surdocecitate din grup și cu mama lui. La ultima întâlnire, Stela a observat cum Petre are grijă de prietenul lui. A fost surprinsă fiindcă de obicei ea era cea care avea grijă de el.

„Cred că SIR i-a dat aripi și lui. Mi se pare mult mai sigur pe el, la început nu voia în excursii, nu voia afară, era mai reținut. Acum abia așteaptă să iasă să ne întâlnim cu prietenul lui și să participe la întâlnirile de pe Zoom”, continuă Stela.

Tot din 2021, Petre este membru în grupul permanent de tineri cu surdocecitate, cu care se întâlnește online în fiecare lună și discută pe diferite teme. Cel mai recent, au vorbit despre bani: ce reprezintă banii, ce facem cu ei, cum ne organizăm bugetul.

“A fost foarte bucuros după întâlnire, a venit și mi-a spus multe lucruri, ce au discutat, ce face el cu banii. Înainte de SIR, nu făcea asta, era mai închis și nu voia să vorbim. Acum e foarte bucuros să îi povestesc sau să îmi povestească el mie. Și poate că în curând o să meargă să cumpere ceva”, adaugă Stela.

“Am înțeles că trebuie să mă adaptez lui”

Cel mai mult o bucură faptul că reușesc să comunice mai bine și că au mai multă răbdare unul cu celălalt. Crede că la asta a contribuit mult și cursul de inițiere în surdocecitate la care a participat în primăvara anului 2023, cu o bursă oferită de Sense Internațional România, alături de altă mămică și 32 de profesori. În fiecare seară de luni, timp de 7 săptămâni, s-a conectat la sesiunile online, a ascultat și uneori a împărtășit din experiența ei și a lui Petre. Unele lucruri pe care le-a aflat au pus-o pe gânduri, altele au fost ca un pansament peste experiențele mai grele din copilăria lui Petre.

“Îmi amintesc când o formatoare a vorbit despre perioada de doliu prin care treci la început, ca părinte al unui copil cu dizabilități, și am înțeles atunci că și noi am simțit asta”, își amintește Stela.

A înțeles apoi că e nevoie să se adapteze mai mult lui, să îi dea ocazia să se exprime.

“Asta a funcționat foarte bine pentru că înainte nu aveam întotdeauna răbdare. Eram repezită, trăgeam singură concluziile. Și Petre era de acord, nu putea să mă contrazică. După curs, am fost mai atentă la el și am văzut că vrea și poate să spună mai multe, dar nu îi dădeam răgazul acesta”, spune Stela.

După ce și-a făcut lecțiile la curs, așa cum spune chiar ea, și-a schimbat atitudinea față de el și a  început să observe schimbări și la Petre. Tânărul a devenit mai disponibil să o ajute că înțeleagă ce vrea să spună atunci când ea nu reușește din prima. Acum simte că îl cunoaște mai bine, a descoperit că poate mult mai mult decât credea ea.

“Pare că îl cunoști pe copilul tău după atâția ani… Dar realitatea e că poți mereu să descoperi încă ceva și încă ceva. Cu ajutorul Sense România, am simțit nevoia să sap mai mult în sufletul lui, să văd ce își dorește, să încerc să îl înțeleg mai mult. Punctul meu de vedere era limitat, nu reușeam să îl văd pe așa cum îl văd azi: foarte simpatic, foarte comunicativ”, mai spune Stela.

Pe lângă toate acestea, a mai învățat ceva prețios în timpul cursului: să își ofere înțelegere și să fie mai blândă și cu ea însăși.

“Am înțeles că sunt și eu om și că fiecare are ritmul și puterea lui de a face lucruri. Am învățat să fiu mai tolerantă, să accept mai ușor ce nu pot și să am mai multă răbdare cu el și cu mine”.

„Fiecare are nevoie de toleranță și înțelegere

Odată cu aceste conștientizări, a devenit mai încrezătoare și simte chiar că a prins aripi în mai multe domenii. Acum conștientizează că are o părere a ei și o spune de fiecare dată când e nevoie: fie că este în cabinetul unui medic sau în discuții cu cei din jur. Și așa, pas cu pas și om cu om, dând exemple pozitive și vorbind despre empatie și incluziune, simte că a schimbat mai multe persoane la rândul ei.

„Observ că unele persoane cu care am vorbit sunt mai empatice, mai deschise. Suntem oameni cu toții și realitatea e că oricât ai părea de întreg, chiar dacă urechile și ochii îți funcționează bine, tot există ceva în tine care are nevoie de toleranță și înțelegere din partea celorlalți. E nevoie de educație pe termen lung și de răbdare. Și poate așa, om lângă om, vom reuși să ne domolim fricile și să devenim mai toleranți față de persoanele cu dizabilități”, adaugă ea.

Pentru tineri ca fiul ei, Stela își dorește să se poată integra în societate, să fie utili și să se simtă în siguranță. Iar pentru alți părinți aflați în situații asemănătoare, ar vrea să le ofere sprijin și încredere, așa cum a primit și ea la rândul ei: „să nu își piardă speranța niciodată, să deschidă bine ochii și să stoarcă stropul ăla de apă din piatră. Când crezi că nu mai poți, să știi că mai poți puțin!”

Poveste scrisă de Cristina Botezatu