Sense International Romania

Doresc să fiu auzit și văzut!

Published 16 ianuarie 2024 | By surdocecitate.ro

Și eu am o voce! Doresc să fiu auzit și văzut!

Cu acest mesaj emoționant și cu certitudinea că uniți suntem mai puternici am încheiat cel de-al patrulea atelier organizat în cadrul proiectului „Vocea persoanelor cu surdocecitate din România”, care a avut loc la Bușteni în perioada 11-14 ianuarie 2024.

23 de persoane cu surdocecitate, împreună cu 11 însoțitori (mămici, un tătic și un partener de viață) au discutat despre necesitatea înființării unei asociații a persoanelor cu surdocecitate din România, trecând în revistă principalele puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări ale comunității persoanelor cu surdocecitate, așa cum au fost indentificate la atelierul precedent.

Aceștia au dezbătut despre ce poate face o astfel de asociație pentru a îmbunătăți viața persoanelor cu surdocecitate și și-au exprimat susținerea și dorința de implicare.

Prin intermediul echipei Sense Internațional România, participanții au aflat informații detaliate despre pașii necesari pentru înființarea unei asociații, de la elaborarea unui statut, la alegerea conducerii organizației și stabilirea priorităților.

După discuțiile în plen, participanții au lucrat în echipe restrânse și au venit cu propuneri de nume și logo pentru viitoarea asociație: Asociația persoanelor cu surdocecitate din România, Surdocecitate România și Doresc să fiu auzit și văzut au fost doar câteva dintre ideile lor creative.

Apoi, participanții cu grade diferite de surdocecitate au devenit regizori, scenariști și actori în piese de teatru emoționante, cu următoarele tematici: Accesibilitate, Interpreți specializați în limbajul persoanei cu surdocecitate, Activități de conștientizare a surdocecității și Viață independentă.

Prin intermediul scenetelor realiste, am văzut o parte dintre situațiile cu care se poate confrunta o persoană cu surdocecitate în viața de zi cu zi, ce nevoi de sprijin are la locul de muncă, la magazin sau pe stradă, dar și soluții pentru a se bucura de o viață cât mai independentă.

Orientare și mobilitate în Bușteni

Programul a inclus și de această dată momente de orientare și mobilitate. Participanții s-au bucurat de plimbări în natură cu zăpadă și de un tur ghidat al Castelul Cantacuzino, în premieră pentru mulți dintre ei.

Atelierul s-a încheiat cu o sesiune de sculptură. Fiecare persoană a modelat un obiect din lut, pe care l-a oferit apoi unui coleg de atelier, împreună cu o îmbrățișare, un gând de recunoștință sau cu promisiunea revederii, în primăvară.

Grupul persoanelor cu surdocecitate se va reuni la București, în perioada 14-17 martie, alături de membrii familiei, interpreți în limba semnelor române și limbaj specific persoanei cu surdocecitate și invitați din partea autorităților naționale, la conferința care va marca finalul proiectului ”Vocea persoanelor cu surdocecitate din România. Legăturile create și planurile creionate pentru o viitoare asociație a persoanelor cu surdocecitate vor continua însă să crească și după încheierea acestui proiect.

„Vocea persoanelor cu surdocecitate din România” este un proiect derulat de Fundația Sense Internațional România în parteneriat cu Sense International, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund - Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

„Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”

Trebuie să mergem înainte, să lăsăm în urmă greul

Published 27 octombrie 2023 | By surdocecitate.ro

Alexandra are 23 de ani și are surdocecitate.

S-a născut prematur la 7 luni și atunci a început lupta ei pentru depășirea obstacolelor.

„Mi-au pus-o în brațe și mi-au spus: copilul tău nu va auzi, nu va umbla, nu va vorbi, va avea paralizie ori la o mână, ori la picior. M-am speriat! Apoi mi-am spus că a mea trebuie să fie puternică. Am adus-o acasă și am pus-o pe pat, nu puteam nici să o ridic, îmi era frică. A fost foarte greu la început”, își amintește mama ei.

Mai târziu, a observat că fetița nu scoate nici zgomote și s-a hotărât să o ducă la un control amănunțit. Au urmat multe terapii și tratamente.

„A fost foarte greu la început, până să mai crească, dar a trecut. Azi puțin, mâine puțin. Cu controale, cu vizite, am făcut masaj, fizioterapie, injecții și a tot avansat’, adaugă mama.

La 4 ani, Alexandra a spus prima dată "mama” și la 6 ani a făcut primii pași.

Cu progrese mai mici sau mai mari, Alexandra a început să fie mai independentă și să comunice verbal.

„Grupul mă ajută să comunic mai bine”

Despre Sense Internațional România (SIR), tânăra a aflat de la școală. A fost curioasă să știe mai multe și s-a alăturat grupului de tineri cu surdocecitate cu care lucrează organizația.

„Eram foarte curioasă să văd și eu cum merge treaba acolo. Am petrecut zilele cu prietenii cu surdocecitate, a fost foarte interesant”, își amintește Alexandra.

Tânăra a participat la mai multe excursii și are amintiri frumoase de la munte sau de când a mers cu telegondola la mare. Acolo, la atelierul organizat de SIR, a cunoscut alți tineri cu surdocecitate la fel ca ea, din mai multe orașe ale țării.

“Pe mine grupul mă ajută să fiu mai deschisă, să comunic mai bine”, mai spune Alexandra.

“Trebuie să mergem înainte”

Și mama ei s-a bucurat să întâlnească alți copii și părinți care trec prin situații asemănătoare.

„M-am bucurat când am aflat despre surdocecitate, am realizat că mai există și alți copii ca ea. Îmi doream să îi întâlnesc, mă gândeam că poate se împrietenesc cu copilul meu! Aș fi vrut să le împărtășesc ce am aflat, să am posibilitatea să comunic cu ei”, subliniază mama Alexandrei.

A fost un drum lung pentru cele două, mamă și fiică, iar călătoria continuă cu noi etape și provocări. De câteva luni, tânăra lucrează cu normă întreagă la aceeași fabrică ca mama ei. Opt ore pe zi, în trei ture diferite, uneori i se pare obositor, dar îi place și e mândră că poate face acest lucru. Își dorește să strângă bani pentru școala de șoferi și, dacă va putea, chiar să conducă.

Mama ei ar vrea să îi încurajeze și pe alți părinți cu povești similare: „Să caute, să pornească de undeva, chiar dacă este greu! Trebuie să mergem înainte, să lăsăm în urmă greul pentru ei. Nu putem să îi lăsăm în urmă! Poți să fii oricum, meriți să fii ajutat!”

Poți face multe lucruri chiar dacă nu vezi și nu auzi

Published 27 septembrie 2023 | By surdocecitate.ro

Mădălina are 24 de ani și este studentă la un masterat de psihologie clinică. A fost o luptătoare din prima zi de viață: medicii nu i-au dat prea multe șanse când s-a născut și chiar și acum se miră când îi văd istoricul medical.

Tânăra are surdocecitate, poartă aparat auditiv și ochelari de vedere, dar mult timp s-a considerat o persoană cu deficiență de auz.

„Am deficiență de vedere din naștere, iar la vârsta de 6 ani, în urma unui tratament, mama a depistat că am și o pierdere de auz, lucru confirmat de mulți medici. Multă vreme, m-am considerat o persoană cu deficiență de auz până când domnul Vasile Adamescu a lansat o carte pe care mi-am dorit-o foarte mult”, povestește Mădălina.

Potrivit acesteia, faptul că a aflat despre surdocecitate a reprezentat o oportunitate pentru ea.

“Mi-am gestionat și înțeles mai bine trăirile când am aflat că am ambele deficiențe, am și decis să plec de la școala de surzi și să merg mai departe la facultate. Simpla curiozitate SurdoCE?! mi-a adus multe lucruri frumoase.”

Întâlnirea cu domnul Adamescu

Pe domnul Vasile Adamescu l-a cunoscut la o activitate organizată de Fundația Sense Internațional România. Își amintește întâlnirea ca pe un eveniment major, care a construit foarte mult în povestea ei.

„A reușit să dea peste cap lucruri din mintea și din sufletul meu, mă gândeam că dacă el a reușit, pot și eu! A fost o inspirație și o dovadă a faptului că, deși nu vezi și nu auzi, poți să faci mult mai multe, ești dincolo de ce presupune dizabilitatea, Acesta este și un principiu din psihopedagogie: dizabilitatea e ceva ce ai, handicapul ți-l impune societatea… Mi-a transformat handicapul în dizabilitate”, adaugă tânăra.

Ea crede că întâlnirea cu SIR și cu domnul Adamescu a venit ca un răspuns la întrebările pe care le avea.

„Povestea lui a fost răspunsul care a venit după mulți, mulți ani! Contează foarte mult ce pui în grădina ta, ce semințe pui, pentru că la un moment dat o să răsară, chiar dacă durează mult până când aceste semințe se prind și cresc”, mai spune Mădălina.

În cei 8 ani de când participă la activitățile SIR, a plantat multe semințe: mai întâi ca participant, apoi ca voluntar și acum, ca parte din echipă.

Propunerea de angajare a venit într-un moment în care se simțea dezorientată. După ce a absolvit facultatea, și-a luat un an de pauză să se gândească ce își dorește să facă mai departe, dar, privind în urmă, crede că acea pauză a ajutat-o să se cunoască mai bine.

“Propunerea a fost ca un mesaj care îmi spunea: Nu te îngrijora, lucrurile se vor întâmpla cum trebuie să se întâmple! Cred că sunt necesare aceste momente de dezorientare în viață pentru că ne ajută să găsim înapoi calea pe care trebuie să mergem, de care avem nevoie, de fapt”, subliniază Mădălina.

Unul dintre lucrurile pe care le exersează acum în proiectele SIR este răbdarea, alături de multe alte lucruri care construiesc la persoana care este azi.

“Cred că totul a venit în completare, toate lucrurile pe care le-am învățat. Faptul că am rămas, că a existat o colaborare între SIR și școala mea, faptul că am fost propusă să fac parte din proiecte... De-a lungul timpului, am cunoscut aici multe persoane pe care le admir foarte mult. Totul vine cu provocări și mă învață lucruri!”

„Să mergi înainte că înapoi ai fost deja”

Mădălina coordonează grupul de tineri cu surdocecitate cu care lucrează SIR, alături de o altă colegă cu această dizabilitate. Interpretează în limba semnelor de fiecare dată când e nevoie, le povestește persoanelor noi despre surdocecitate și drepturile lor. Consideră că e foarte important că în proiectele SIR sunt promovate drepturile persoanelor cu dizabilități deoarece și ea, și alte persoane pe care le-a întâlnit au fost neîndreptățite în anumite situații și nu își cunoșteau drepturile. Acum îi ajută și pe alții să le afle și se bucură când poate fi de folos.

Mădălina crede foarte mult în puterea educației și se luptă pentru o educație incluzivă. A învățat să nu renunțe ușor atunci când nu îi iese ceva din prima și să meargă înainte, fiind atentă pe cine lasă în grădina ei.

Pentru viitor, își dorește propriul cabinet de psihoterapie, unde să îi susțină pe cei care au nevoie și să facă inclusiv cercetări pe tema dizabilității.

Ce poți face, în opinia Mădălinei, dacă ai o dizabilitate? "Poți să visez, să râzi, să fii pozitiv, să mergi înainte căci înapoi ai fost deja!"

“E bine să arătăm cum este o persoană cu surdocecitate, suntem egali cu ceilalți”

Published 28 august 2023 | By surdocecitate.ro

“Numele meu este Crina, am 39 de ani și sunt din Cluj”. Crina zâmbește și ne arată prin semne pistruii, semnul pe care l-a ales să o reprezinte.

Crina comunică prin semne, nu aude din naștere și poartă ochelari. A crescut într-o familie unită, cu ambii părinți surzi, cu frați și surori auzitori și o soră asemeni ei, cu surdocecitate.

Mult timp nu s-a considerat o persoană cu surdocecitate, doar surdă. A învățat secretele croitoriei la liceu, apoi s-a angajat într-o croitorie unde a lucrat 9 ani. A lucrat și într-un supermarket, unde a aranjat marfă la raft, toate experiențe din care a învățat mult.

Despre surdocecitate a aflat de la mama ei, Elena, cu care a avut o relație foarte apropiată.

“În anul 2006-2007, mama a fost în Finlanda, unde avea o prietenă și un grup cu care făcea activități cu persoane cu surdocecitate. S-a simțit bine acolo și a descoperit lucruri noi. Când s-a întors acasă, a întrebat despre surdocecitate și a aflat că există Fundația Sense Internațional România (SIR). A fost impresionată de proiectele și activitățile de aici”, își amintește Crina.

Curioasă, tânăra a mers cu ea la întâlniri, a cunoscut oameni noi și a înțeles mai bine ce înseamnă surdocecitatea.

„Așa am descoperit că și eu sunt o persoană cu surdocecitate și e O.K. asta”, spune Crina zâmbind.

Mama ei a învățat-o semnele și așa au reușit să comunice foarte bine.

“Era foarte interesată să fie aproape de oameni, comunicam și mână peste mână, și prin semne. Chiar dacă vedea mai greu, zicea mereu că se poate. Eu am simțit o legătură foarte importantă cu ea prin comunicare. Chiar și când era întuneric, puteam să comunicăm”, adaugă tânăra.

Tot de la mama ei a învățat blândețea și răbdarea, pe care le aplică acum în activitățile cu tinerii și copiii cu surdocecitate din proiectele SIR.

De la participant la activități, la angajat

În primăvara anului 2022, Crina a primit cu bucurie oportunitatea de a se alătura echipei fundației și de a continua, astfel, munca mamei ei care nu mai este printre noi.

„A fost minunat să cunosc persoane noi, m-am simțit conectată, am simțit o dragoste. Am acceptat să lucrez la SIR nu neapărat pentru mine, cât pentru cei din jurul meu”, adaugă Crina.

Acum coordonează grupul de tineri cu surdocecitate, alături de o altă colegă cu surdocecitate. Ține legătura cu membrii grupului, propune teme de discuție și explică prin semne pentru cei care nu comunică verbal.

A participat la mai multe ateliere și excursii cu grupul de tineri. La început nu se simțea confortabil să vorbească în fața lor, acum îi place să povestească și altora despre surdocecitate.

„E bine să nu fim ascunși și să arătăm cum este o persoană cu surdocecitate, ce poate, ce talente are, că suntem egali cu ceilalți”, spune Crina.

În întâlnirile cu tinerii din grup a observat că unele persoane înțeleg mai ușor, altele mai greu și a învățat să se adapteze fiecăruia.

„Dacă o persoană este nouă, îi spun că surdocecitatea este deficiență de auz și de vedere: vedere slabă, auz slab. Unii sunt surzi, au aparate, poartă ochelari, sunt mai multe categorii de surdocecitatea, le dau și exemple. Unele persoane nu acceptă, se simt doar surzi, am răbdare și le explic”, rezumă Crina felul în care povestește despre surdocecitate.

Dintre toate activitățile la care a participat, cel mai mult îi plac întâlnirile față în față, când oamenii comunică, zâmbesc mult și se creează legături mai puternice.

“Se molipsesc unii de la alții cu lumină, au încredere în prieteni și se influențează. În lumină trebuie să fie și înțelegere, și blândețe”, amintește din nou Crina despre blândețea pe care a învățat-o de la mama ei, care o ghidează și acum.

“Mergem până la capăt, deși nu știu unde e capătul ăsta”

Pentru viitor, își dorește mai multe proiecte și activități, să comunice mai mult și mai bine.

Ca persoană cu surdocecitate, Crina simte că poate să facă tot ce își dorește. Îi place să călătorească, să descopere culturi noi, să încerce mâncăruri din gastronomii diferite.

Se descurcă bine și cu trenul, și cu avionul. Înainte de a pleca într-o nouă călătorie, se documentează: caută pe telefon itinerariul, informații despre hotelul unde urmează să stea, citește comentariile și impresiile altor călători. Recent a fost într-o excursie în Grecia, împreună cu tatăl ei și sora mai mică, într-un grup mare de persoane care nu aud.

În viitor, visează la destinații mai îndepărtate, precum Africa sau Asia, dar până atunci crede că mai are lucruri de făcut în grupul tinerilor cu surdocecitate.

„Vreau să lucrez în continuare, să dezvoltăm proiecte în echipă. Nu vreau să mă gândesc lasă că merge și așa, nu! Mergem până la capăt, deși nu știu unde e capătul ăsta!”

Chiar dacă ce ți-ai propus este greu, nu înseamnă că e imposibil!

Published 27 iulie 2023 | By surdocecitate.ro

Iulian are 22 de ani, poartă ochelari și uneori aparat auditiv deoarece auzul îi este undeva la aproximativ 50%.

A terminat liceul în Focșani și de doi ani lucrează la o fabrică de mase plastice. La început, ambala și despacheta comenzi, apoi a avansat, iar acum învață totul despre mașinile de producție pentru a prelua treaba colegului inginer care urmează să se pensioneze. A avansat mult și e mândru de cum s-a descurcat, acesta fiind și primul lui loc de muncă.

Când era în clasa a XI-a, a întâlnit pentru prima dată echipa Sense Internațional România (SIR) într-o excursie la Brașov. A aflat atunci despre Hellen Keller, persoană cu surdocecitate faimoasă. A fost curios să afle mai multe și a căutat numele ei pe Google.

“Când am auzit că ea nu vedea și nu auzea deloc și s-a descurcat așa bine, mi-am dat interesul să aflu mai multe despre aceste persoane speciale”, își amintește Iulian.

În următoarele ateliere SIR a aflat și povestea alor persoane cu surdocecitate care au reușit în viață și asta i-a dat încredere în forțele lui.

“Când eram mai mic, nu prea aveam încredere în mine, chiar și acum mă mai încurc la capitolul ăsta. Dar, când am intrat în contact cu mai multe persoane care se descurcă bine în toate situațiile, am început să capăt și eu mai multă încredere. A fost o experiență bună. Cred că dacă nu aveam contact cu aceste povești, aș fi rămas la același nivel cu încrederea”, spune tânărul.

Grupul tinerilor cu surdocecitate

Când a început să vină la activitățile organizate de SIR, a simțit apartenență la un grup de oameni extraordinari și asta l-a bucurat. Din anul 2020 este membru în grupul de tineri cu surdocecitate cu care lucrează SIR.

“Atunci când aparții unui grup, poți să vorbești subiecte pe care le aveți în comun, poți să apelezi la cineva atunci când ai nevoie, crește înțelegerea”, adaugă tânărul.

I-au plăcut și discuțiile despre drepturile persoanelor cu dizabilități și a reținut multe lucruri care îl ajută să se descurce când călătorește.

“Am învățat despre drepturile noastre, despre cum ne poate sprijini societatea în diverse situații, că poți să găsești sprijin oriunde, chiar dacă uneori ți se pare că ești singur pe acest drum. Asta ajută să ai o mândrie mai mare față de tine”, povestește tânărul.

Iulian crede că munca Sense Internațional România este importantă pentru că unește oamenii.

“Ne unim noi, ca parte din societate, ne ajută să înțelegem anumite lucruri, să ne descurcăm, să înțelegem cum funcționează societatea. E important pentru că foarte mulți nu știu că există lucruri care să îi ajute. Unele lucruri discutate aici nu le auzi altfel, poate nici nu te-ai gândit la ele”, mai spune acesta.

„Dacă pot să ajut cu ceva, vreau să ajut”

Iulian este un prieten bun, pregătit cu un sfat sau cu o mână de ajutor pentru oricine are nevoie. I-a plăcut mereu să îi ajute pe ceilalți și acum are mai multă încredere că se poate descurca în orice situație.

„Dacă pot să ajut cu ceva, vreau să ajut. Chiar și cu o întrebare, să merg cu cineva la bancă, la spital, să îl ajut să înțeleagă. De exemplu, am fost cu cineva la spital să întrebe unde este internată o persoană. Cel cu care am fost auzea, dar îi era rușine să vorbească pentru că i se părea că nu vorbește foarte clar, așa că am mers cu el la spital”, adaugă Iulian.

Simte că are o înțelegere și o empatie mai mari, asemenea oamenilor care au trecut prin lucruri mai grele. Atunci când ai ambele simțuri afectate, vederea și auzul, ai nevoi diferite, spune tânărul, dar, chiar și așa, crede că poate face toate lucrurile pe care le poate face oricine.

“Chiar dacă ce ți-ai propus este greu, nu înseamnă că e imposibil! Faptul că este greu îți oferă o satisfacție mai mare la final”

Satisfacție a simțit și când s-a urcat pentru prima dată pe schiuri, tot într-o activitate SIR. La început, s-a gândit că poate e la fel ca pe patine sau pe role, dar și-a dat seama repede că nu este așa.

„Pe schiuri ești blocat, nu pot să te miști deloc și ai senzația de lipsă de control, că nu o să poți să controlezi picioarele. Dar m-am descurcat bine pentru că eu încerc să o dau înainte, chiar dacă în interiorul meu este o luptă întreagă”, mărturisește tânărul.

Pentru viitor, își dorește să-și întemeieze o familie, să îi ajute în continuare pe ceilalți, dar și să aibă grijă de el. Vrea să împace timpul liber cu munca și speră ca într-o zi să reînceapă să deseneze, una dintre pasiunile sale mai vechi. Vrea să participe în continuare la activități cu grupul tinerilor cu surdocecitate și să simtă că face parte dintr-o comunitate.