Conf. univ. Dr. Andrea Hathazi este profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, România, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul de Psihopedagogie Specială. Domeniile ei de interes sunt educarea și reabilitarea persoanelor cu deficiențe multiple, educarea și reabilitarea persoanelor cu deficiențe de vedere, programele de evaluare și intervenție în Sindromul Down, precum și programele de sprijin și de resurse în domeniul educației incluzive. În domeniul deficiențelor multiple, a publicat Dezvoltarea abilităților de comunicare la persoanele cu surdocecitate (Presa Universitară Clujeană, 2014), este coordonator al volumului Comunicarea în contextul deficiențelor multiple, este responsabilă cu colecția Educarea persoanelor cu dizabilități multiple, Editura Presa Universitară Clujeană. Este coordonator a trei Școli de Vară privind dizabilitățile multiple, organizate de Universitatea Babeș-Bolyai. A participat la numeroase conferințe internaționale, precum 6th European Conference on Psychology and Visual Impairment, Budapesta, Ungaria, 2016 sau 9^th ICEVI European Conference în Bruge, Belgia, 2017. Andrea Hathazi este Vice-Președinte și membru în Consiliul Director ICEVI Europe, reprezentând țările balcanice.

Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare reprezintă un proces complex care trebuie abordat într-un mod continuu, structurat și susținut. Există mulți factori care au un impact asupra modului în care copiii cu surdocecitate dobândesc aptitudinile de comunicare, trec prin diferitele etape ale comunicării, folosesc sisteme de comunicare, devin conștienți de impactul pe care propria lor comunicare îl are asupra mediului.

Specialiștii trebuie să aibă competențele necesare pentru a sprijini fiecare aspect al evaluării și al intervenției în cadrul comunicării, iar acest lucru poate fi câteodată o provocare, ducând la întrebări percum: cum încep, de unde încep, ce se întâmplă, este bine cum fac, aici e comunicarea unui comportament, ce e de făcut în continuare, cum învață acest copil, cum știu asta, cum mă simt, cum pot înțelege mai bine dificultățile și cum pot sprijini mai bine nevoile și interesele.

Este esențial de înțeles cum și de ce se formează comunicarea într-un anumit fel, cum poate ea fi conceptualizată, operațională și implementată în diverse contexte educaționale și sociale. Abordarea bazată pe reflecție a devenit din ce în ce mai de interes în educarea cadrelor didactice, promovând conceptul practicianului reflexiv care analizează, re-încadrează și reconsideră în funcție de un proces de planificare, observare și mai bună înțelegere.

Prezentarea se va concentra pe implicațiile practicilor bazate pe reflecție în îmbunătățirea intervenției pentru dezvoltarea aptitudinilor de comunicare în surdocecitate, specificitatea procesului și rezultatele funcționale ale procesului reflexiv.

Rebecca Liddiard este Director al Serviciilor de Specialitate pentru Copii și Tineri Sense. Echipa lucrează la nivel național cu copii și tineri cu surdocecitate cu vârste cuprinse între 0-25 de ani și cu familiile lor. Sprijinul oferit acestora este personalizat și individualizat, în conformitate cu necesitățile lor, și poate fi 1:1, în grup sau, mai de curând, virtual. Rebecca este profesor calificat în munca cu copiii cu surdocecitate și cu copiii cu deficiențe de văz. Și-a început cariera lucrând în cadrul unor școli speciale, cu copii cu dizabilități fizic și deficiențe senzoriale.

Serviciile Sense de Specialitate pentru Copii și Tineri sprijină copiii și tinerii cu surdocecitate, precum și pe cei cu o singură deficiență senzorială asociată cu alte nevoie complexe, cu vârste cuprinse între 0-25 de ani. Profesorii și practicienii specializați în DSM (deficiențe senzoriale multiple) furnizează sprijin individualizat, în parteneriat cu părinți, îngrijitori și alți profesioniști, în funcție de necesitățile specifice ale fiecărui individ și ale fiecărei familii. Sprijinul poate include furnizarea de suport în grupe de preșcolari, activități cu tineri și zile cu familia,  ce oferă ocazia de distracție pentru întreaga familie, de a încerca experiențe noi și de a face conexiuni cu ceilalți. Sprijinul individualizat este oferit de asemenea incluzând suport unu la unu acasă, la grădiniță sau la școală, cu accent pe interacțiune, comunicare, joacă, aptitudini de explorare, conștientizare vizuală / auditivă, dezvoltarea de deprinderi tactile și acces la informație.

La începutul pandemiei de coronavirus, când țara noastră a intrat în carantină, am realizat că este nevoie să ne schimbăm rapid abordarea în modul în care sprijinim familiile. Nu mai puteam să furnizăm serviciile în modul obișnuit, bazat pe vizite față-în-față acasă/la școală sau sprijin față-în-față prin grupuri de suport și evenimente.

Am decis să ne adaptăm serviciile oferite și să mutăm totul pe platforme virtuale, folosind Zoom și Teams. La început, am organizat grupe de preșcolari virtuale pentru grupurile existente, care oricum se întâlneau deja săptămânal. Astfel, familiile au continuat să se întâlnească, să se conecteze și să împărtășească experiențe. Au fost de asemenea oferite activități stimulative pentru tineri, mulți dintre ei fiind izolați acasă. Am organizat de asemenea sesiuni cu părinți/îngrijitori, pentru a le oferi sprijin și sesiune unu la unu cu tinerii, pentru a continua oferirea de suport individualizat.

La începutul acestei perioade, era îngrijorați și ușor sceptici în legătură cu tipul de suport de care ar putea beneficia copiii și tinerii cu surdocecitate. Ne-a provocat să luăm în calcul în ce măsură acest sprijin are o semnificație în lipsa contactului fizic, a interacțiunii apropiate și a utilizării comunicării tactile. Cu toate acestea, am simțit că trebuie să încercăm și să oferim astfel cel puțin sprijin părinților și îngrijitorilor. Am reflectat și ne-am adaptat din mers.

De atunci, oferta noastră virtuală s-a extins. Am continuat să oferim sprijin astfel și am lărgit gama de activități și de tipuri de suport disponibile astfel. Trebuie să recunoaștem că există limitări date în primul rând de accesibilitatea serviciilor pentru unii dintre tineri, cauzate de lipsa contactului direct, dar am fost capabili să privim critic ideile noastre preconcepute, realizând că mult mai mulți tineri decât ne așteptam noi au reușit să acceseze serviciile. Ne bucurăm să împărtășim din experiența noastră printr-o serie de studii de caz individuale și tehnici care au avut succes, recunoscând totuși că au existat limitări care au afectat totuși sprijinul pe care l-am putut oferi.

Paul Hart lucrează la Sense Scoția din 1987, acum ocupând poziția de Director Cercetare și Practică, fiind membru al echipei de management al organizației.

Paul susține prezentări în mod regulat la conferințe și la seminarii, temele abordate fiind evaluarea, planificarea centrată pe persoană, comunicarea, dezvoltarea personalului, fericirea, o viață de calitate și modalitatea tactilă. În 2010 a obținut titlul de Doctor la Universitatea Dundee, cu o cercetare centrată pe comunicare și dezvoltarea limbajului, lucrând alături de persoane cu surdocecitate congenitală.

Paul susține cursuri la numeroase universități, inclusiv în cadrul Programului de Master în Comunicare și Surdocecitate Congenitală la Universitatea Groningen din Olanda.

Multe țări din lumea întreagă au introdus o varietate de restricții sociale ca răspuns la pandemia globală. Acest lucru a venit cu o serie de provocări pentru toți, însă a creat provocări la nivelul disproporționat de mari comunicării pentru persoanele cu deficiențe senzoriale.

În decursul a mulți ani, persoanele cu surdocecitate, familiile lor și specialiștii din domeniul nostru au dezvoltat strategii de comunicare și limbaj, precum și sisteme de sprijin de înaltă calitate, ce permit parteneriate de comunicare eficiente pentru a depăși provocările principale date de deficiența senzorială duală - acces la informație, comunicare și orientare. În ce mod au fost afectate de pandemie aceste sisteme și strategii de sprijin? Ce alte bariere în plus au mai apărut?

Prezentarea de azi va explora felul în care Sense Scoția a răspuns provocărilor încă din primele zile după debutul pandemiei și va evidenția soluțiile care ne-au permis să depășim o parte din aceste bariere. Cu toate acestea, prezentarea va evidenția și faptul că încă nu am găsit soluții pentru fiecare situație și fiecare persoană pe care o sprijinim.

Persoanele cu surdocecitate, la fel ca și alte grupuri de persoane dezavantajate din perspectiva comunicării, continuă să se simtă izolate în această nouă lume, iar Sense Scoția își dorește să afle de a alții metode eficiente ce permit oamenilor să se conecteze și să interacționeze în moduri pline de semnificație.

După terminarea Liceului Pedagogic “Iosif Vulcan” din Oradea, Mihaela a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie, Specializarea Psihopedagogie Specială, a Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. A urmat un master în “Educaţie Integrată”, perioadă în care a câştigat o bursă Tempus de studiu în Danemarca, având ocazia ca timp de trei luni să studieze sistemul de învăţământ special şi special integrat danez. În 2006 a obţinut titlul de formator naţional în domeniul deficiențelor senzoriale multiple/surdocecităţii. În anul 2009 i s-a conferit titlul de doctor în psihologie. Lucrează de 23 de ani ca psihopedagog în învăţământul special, cu copii cu toate categoriile de dizabilităţi.

Această lucrare este o radiografie sumară a activităţii mele cu copiii cu deficienţe senzoriale multiple (şi nu numai) în perioada stării de urgenţă generată de COVID 19. Prin această radiografie încerc să surprind aspectele pozitive şi negative ale experienţei mele şi să împărtăşesc câteva din provocările şi dificultăţile cu care m-am confruntat ca profesor psihopedagog.

Perfecţionarea în domeniul online, dobândirea de abilităţi legate de utilizarea unor platforme de predare, descoperirea de noi metode de predare, dezvoltarea profesională, se numără printre aspectele pozitive. Implicarea mai activă şi a mai multor părinţi în procesul instructiv-educativ şi de reabilitare, îl consider un alt aspect pozitiv.

În schimb, lipsa contactului direct cu copiii este elementul central, care îşi pune într-o manieră negativă amprenta asupra întregii activităţi. În majoritatea cazurilor, specificul copiilor, diagnosticul lor complex şi vârsta mentală a acestora, nu au permis interacţiunea directă eficientă prin mijloacele de comunicare online, ci doar prin intermediul părinţilor. Imposibilitatea de a pune în practică, din motive obiective, a unor metode, tehnici şi activităţi pe care de regulă le aplicăm în activităţile directe cu copiii, este un alt aspect negativ.

Activităţile derulate au fost în marea lor majoritate de consolidare a unor priceperi şi deprinderi deja existente şi, în mult mai mică măsură, de formare a unora noi. Nu în ultimul rând, timpul excesiv de mare pe care l-am investit în activităţile la distanţă, petrecut în fața laptop‑ului, în pregătirea activităților pentru copii, în căutarea activităților care să corespundă nevoilor acestora, este un alt aspect negativ. Sunt multe alte aspecte negative, care vizează feedback-ul primit din partea părinţilor, suprasolicitarea acestora sau capacitatea mea de a monitoriza şi evalua obiectiv progresul copiilor.

Materialul de faţă încearcă să surprindă şi câteva din modalităţile mele de desfăşurare a activităţii cu copiii cu deficienţe senzoriale multiple în contextul obligativităţii învăţământului online, fără a le considera exemple de bună practică.

Elin Huslende și Lise Weggersen lucrează ca interpreți în limbajul semnelor din anul 2009, respectiv 2005. Ele sunt angajate ca interpreți și consultanți în cadrul Centrului Norvegian pentru Tehnologie Asistivă și au responsabilitatea de a oferi consultanță la nivel național cu privire la serviciile de interpretariat pentru persoanele cu surdocecitate. Principalele responsabilități includ culegerea de informații și crearea de ghiduri privind modurile de a face față provocărilor ce pot apărea în procesul de interpretariat. Scopul este accesul egal la servicii pentru persoanele cu surdocecitate din întreaga țară. Ele oferă de asemenea sprijin serviciilor locale și clienților ce au nevoie de servicii de interpretariat.

Persoanele cu surdocecitate din Norvegia au dreptul legal de a beneficia de servicii de interpretariat în viața de zi cu zi. Când pandemia a ajuns și la noi, a avut un impact enorm asupra tuturor serviciilor publice din Norvegia, inclusiv asupra accesului la servicii de interpretariat.

În cazul persoanelor cu surdocecitate, impactul a fost unul sever și le-a afectat senzația de izolare. Prezentarea aceasta va evidenția acțiunile întreprinse de serviciile norvegiene de interpretariat la momentul în care nu a mai fost posibilă furnizarea serviciilor în același mod ca înainte.

Rashmi este fondatoarea Step Change Studios, ce oferă oportunitatea persoanelor cu deficiențe de auz și dizabilități să danseze. Timp de 20 de ani, s-a specializat în domenii precum arte, sport, afaceri sociale și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Este membru în Consiliul Director al Sport England, având responsabilități în domeniul egalității, diversității și incluziunii. A obținut titlul de Doctor la Universitatea Cambridge, cu cercetări în domeniul dizabilităților intelectuale. Printre premiile primite se numără Premiul Points of Light din partea Primului Ministru ca recunoaștere pentru promovarea accesibilității în dans, Premiul pentru Inovare  One Dance UK și Premiul pentru Contribuția Extraordinară la Inovație din partea National Learning Disabilities and Autism.

Rashmi Becker este fondatoarea companiei de dans Step Change Studios din Marea Britanie, companie ce oferă persoanelor hipoacuzice, cu deficiențe de auz sau cu dizabilități oportunitatea de a fi active prin dans. O persoană din cinci în Marea Britanie are o dizabilitate dar, cu toate acestea, adulții cu dizabilități sunt mai dornici de a face activități fizice decât adulții fără dizabilități. În cazul copiilor, o treime din copiii cu dizabilități iau parte la mai puțin de 30 de minute de activități fizice pe zi în timpul semestrului școlar dar, din nou, copiii cu dizabilități sunt mai dornici de astfel de activități în comparație cu copiii fără dizabilități.

Pasionată de dans și de beneficiile pe care dansul le are asupra calității vieții, Rashmi și-a dorit să abordeze inegalitățile sociale și barierele în calea participării, sprijinind persoanele hipoacuzice, cu deficiențe de auz sau cu dizabilități să fie active prin sport. O parte esențială a muncii ei este aceea de a aduce dansul acolo unde sunt oamenii – oferind oportunitatea de a dansa într-o varietate de locuri – educație, sănătate, asistență social, în comunitate.

Un aspect esențial al muncii este a avea o viziune asupra a ce este posibil. Activitatea lui Rashmi a fost una de pionierat printr-o serie de inițiative de dans în comunitate, spre exemplu dezvoltând primul program de dans de societate pentru nevăzători. În acest program, participanții au progresat de la a fi total începători și reticenți în a ieși din case la a trece cu brio examenul final, dansând în cadrul unui festival, devenind mai ambițioși în viață și în ceea ce pot realiza. Rashmi a fost de asemenea producătoarea primului spectacol de dans profesionist de societate într-o locație renumită pe plan Mondial, Sadler’s Wells în Londra, alături de 20 de persoane hipoacuzice, cu deficiențe de auz, cu și fără cu dizabilități. Ulterior, acest spectacol a fost produs și în Statele Unite ale Americii.

Dansul este o activitate în mod special accesibilă pentru că ea transcende limbajul, promovează exprimarea de sine și unește oamenii. Beneficiile raportate de participanții noștri dansatori includ: o mai mare încredere, o mai bună coordonare, concentrare, creativitate și comunicare; reducerea nivelului de anxietate și de izolare social; grad crescut de independență și o stare de bine fizică și mentală. Dansul poate reprezenta și o cale de access pre participarea la alte activități creative și fizice ce contribuie la dezvoltarea personală.

Actuala pandemie globală a exacerbat inegalitățile sociale. Persoanele hipoacuzice, cu deficiențe de auz sau cu dizabilități trebuie să se izoleze în case, iar restricțiile iau cu greu în considerare diferitele necesități. În același timp, acum mai mult ca oricând este important să ne îngrijim sănătatea fizică și mentală. Când Covid-19 a început să aibă un impact în Marea Britanie și dansul în viața reală a trebuit să înceteze, participanții din Programul de dans pentru nevăzători au cerut sesiuni de dans virtuale. Acest lucru a necesitat re-gândirea completă a modului în care comunicăm și ne raportăm oamenilor. Lucrând în colaborare, acest program a devenit o oportunitate pentru oameni de a se reuni regulat în aceste timpuri pline de provocări și de a sprijini participanții să rămână activi. Un participant spunea despre Programul de dans: ”M-a ajutat să nu îmi pierd mințile în timpul carantinei”.

Resurse:

https://www.youtube.com/watch?v=Ji8U---hyKA&t=29s

https://www.youtube.com/watch?v=Sbj3zx1Okp8&t=11s