• Română
  • English
Zoom in Regular Zoom out

Primul ghid pentru părinții copiilor cu surdocecitate și dizabilități senzoriale

Bucureşti, 20 iunie. Fundația Sense Internațional România, alături de Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Cristal” Oradea, Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” Timișoara, au lansat astăzi ghidul „Primii pași: un ghid pentru părinții copiilor cu surdocecitate și dizabilități senzoriale”.

Lansarea a avut loc simultan, în Iași, Oradea și Timișoara, în prezența a peste 110 părinți, specialiști în intervenție timpurie, reprezentanți ai autorităților locale și instituțiilor medicale.

Oradea

Timișoara

Iași

Primii pași

Primii pași după aflarea unui diagnostic precum surdocecitatea (dizabilitate de auz și văz) sau dizabilitățile senzoriale sunt esențiali pentru un părinte. Primele luni reprezintă o perioadă extrem de dificilă pentru aceste familii, cu multe întrebări și emoții intense. Ghidul lansat astăzi se adresează părinților, astfel încât aceștia să primească tot sprijinul și informațiile de care au nevoie cât mai repede posibil, pentru a putea susține dezvoltarea copilului lor.

Ce înseamnă intervenția timpurie? Cum putem stimula restantul auditiv sau vizual al copilului? Cum putem cere sprijin familiei și care sunt serviciile pe care le putem accesa? Acestea sunt doar câteva dintre temele abordate în ghid, într-o manieră accesibilă și ușor de înțeles.

Materialul a fost elaborat cu ajutorul a peste 70 de părinți din Iași, Oradea și Timișoara, care au împărtășit din experiența lor, astfel încât să fie cât mai util părinților aflați la început de drum.

Acceptarea diagnosticului este primul pas important pentru o viață frumoasă. Așa a fost să fie, acesta este drumul nostru și al lor de azi înainte. Tu, ca părinte, vei alege dacă drumul va fi cu lacrimi sau cu zâmbete. Este normal să plângi, dar nu mereu. Plângi, urlă, dar promite-ți că va veni ziua în care îți ștergi lacrimile și spui într-o dimineață: Ce pot face pentru copilul meu? Cum îl fac să simtă că îl iubesc din tot sufletul? În ziua în care vei accepta diagnosticul, pentru copilul tău viața va fi mult mai simplă și mai ușor de trăit. Acceptarea înseamnă putere. Puterea de a merge mai departe cu fruntea sus, puterea de a nu renunța, de a scoate tot ce este mai bun din potențialul copilului tău. N.A., părinte

Iași

Timișoara

Oradea

Ghidul are la bază experiența în intervenție timpurie a Fundației Sense Internațional România și a celor trei autoare, specialiste în intervenție timpurie: Mara Apostol, profesor psihopedagog la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu‟ Iași, Eva Oprea, profesor psihopedagog la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Cristal‟ Oradea, Gabriela Jianu, psiholog la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan‟ Timișoara.

Ghidul a fost dezvoltat în cadrul proiectului cu același nume, proiect selectat și sponsorizat în cadrul Campaniei „Soluții pentru Comunitate”, implementată de Synevo România cu sprijinul Asociației Medicover.

Mă bucur de fiecare dată când am ocazia să descopăr lucruri de bine, de care este atât de multă nevoie la nivelul comunității. Primul ghid pentru părinții copiilor cu surdocecitate și dizabilități senzoriale, unul dintre proiectele sponsorizate în cea de-a doua ediție a campaniei Soluții pentru Comunitate, reprezintă un efort comun și un sprijin real pentru multe familii din țară care zi de zi caută soluții pentru a-și susține copiii în lupta pe care o duc. Îmi doresc ca pe viitor să vedem tot mai multe proiecte de acest fel, iar noi, Synevo România și Asociația Medicover, să fim printre cei care fac ca ideile bune să prindă viață, cum este și cazul acestui ghid atât de necesar creat de partenerii de la Sense Internațional România, adaugă George Istrate, Corporate Social Responsibility Manager Synevo România și Director General al Asociației Medicover. 

Intervenția timpurie, în sprijinul a sute de copii și familii

Programul de intervenție timpurie început de Fundația Sense Internațional România în anul 2006 a produs un impact puternic în viața a sute de copii cu surdocecitate/dizabilități senzoriale și a familiilor lor. De-a lungul timpului, în cele trei centre de intervenție timpurie partenere din Iași, Oradea și Timișoara, peste 800 de copii au beneficiat de servicii de stimulare multisenzorială, antrenament vizual funcțional, educare perceptiv-auditivă, logopedie, fizioterapie și 1.600 de părinți și alți membri de familie au primit sprijin și consiliere. Ca urmare a activității continue de lobby a centrelor, cu sprijinul SIR, intervenția timpurie a fost inclusă în legislația românească în iunie 2022.