• Română
  • English
Zoom in Regular Zoom out

Fericirea nu vine din afară, ci din interior

”Fericirea nu vine din afară. Ea trebuie să vină din interior. Ceea ce vedem, ceea ce atingem, ceea ce fac alții pentru noi – nu acestea sunt lucrurile care ne fac fericiți; ceea ce gândim, simțim sau facem pentru cei de lângă noi și pentru noi înșine – asta ne face fericiți.”

Aceste cuvinte îi aparțin lui Helen Keller (27 iunie 1880 - 1 iunie 1968) și au constituit motto-ul Festivalului Bucuriei, o campanie organizată de Fundația Sense Internațional România în luna iunie, cu ocazia Sărbătorii Internaționale Helen Keller, devenită deja o tradiție pentru noi și partenerii noștri încă din anul 2011.

18 școli din învățământul special, parteneri ai Sense Internațional România, s-au implicat în acest festival al bucuriei. Pentru toți cei care au participat, adică 578 de copii și tineri cu surdocecitate, alături de 309 părinți și profesori, aceste ateliere au însemnat momente de bucurie, de entuziasm și de veselie.

Activitățile  au fost posibile datorită generozității companiilor care au ales să direcționeze 20% din impozitul pe profit către Sense Internațional România în iarna anului 2023, cărora dorim să le mulțumim din suflet!

Liceul Special pentru Deficienti de Vedere Cluj Napoca

Liceul Special pentru Deficienti de Vedere Cluj Napoca

SPS "Emil Gârleanu" cu structură SPS "PP Neveanu" Galați

Liceul Tehnologic Special "Vasile Pavelcu" Iași

Creativitate și meșteșuguri

Diversitatea atelierelor creative a oferit elevilor șansa de a-și exprima talentele artistice. În cadrul atelierului de pictură pe sticlă, elevii au creat obiecte unice sub îndrumarea sticlarilor experimentați, descoperind bucuria lucrului cu acest material. Activitățile senzoriale de la atelierele de bijuterii au dezvoltat motricitatea fină și au încurajat colaborarea între copii. De asemenea, elevii au realizat aranjamente florale și au transformat hârtia simplă în opere de artă prin origami.

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad

Liceul Special "Moldova" Târgu Frumos

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2 Sibiu

Explorare și învățare prin joc

Festivalul a cuprins și activități educative care au combinat învățarea cu distracția. Elevii au participat la excursii în natură și vizite la diverse locații, precum ferme de animale, grădini zoologice și fabrici, unde au putut învăța despre procesele industriale și mediul înconjurător.

În atelierele polisenzoriale, copiii au explorat texturi și materiale diverse, stimulându-și simțurile și abilitățile motorii. De asemenea, au participat la trasee senzoriale, exerciții și jocuri psihomotrice cu diferite materiale senzoriale în bazin, picnicuri, jocuri de îndemânare și activități sportive, toate contribuind la consolidarea legăturilor dintre colegi.

Liceul Tehnologic Special "Regina Elisabeta" București

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Elena Doamna" Focșani

Școala Profesională Specială "Sfânta Maria" București

Activități artistice și recreative

Activitățile artistice și recreative au adus multă bucurie copiilor și nu numai. Ateliere precum cel de confecționat măști, marionete terapeutice, de pictură pe pânză sau de decorare a tricourilor au stârnit multe zâmbete și au ajutat la dezvoltarea creativității.

Momentele de dans-terapie și spectacolele de teatru au fost printre preferatele elevilor, oferindu-le ocazia de a se mișca liber și de a-și exprima emoțiile prin mișcare.

Le transmitem felicitări tuturor școlilor partenere pentru activitățile minunate pe care le-au desfășurat și le mulțumim pentru dedicarea cu care se implică în fiecare an!

Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere București

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Sf. Vasile" Craiova

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă BONITAS Oradea