Vasile Adamescu – o viață dedicată drepturilor persoanelor cu surdocecitate
În data de 6 decembrie 2018, domnul profesor Vasile Adamescu s-a stins din viață. Este un moment foarte trist pentru toți cei care l-au cunoscut, dar și pentru cei care știu cât de special a fost. În ciuda lipsa vederii și auzului, Vasile Adamescu a terminat o facultate, a fost profesor ajutând la rândul lui copii cu surdocecitate, a scris cărți, cunoaștea cinci limbi străine, a fost sculptor, lupta permanent pentru promovarea drepturilor persoanelor cu surdocecitate. Din 2015, a fost membru în Consiliul Director al Fundației Sense Internațional România.
Este dificil să descriem în cuvinte sentimentele care ne încearcă, de aceea vă invităm să citiți mai jos propriile cuvinte ale domnului profesor Vasile Adamescu, povestindu-și viața:
M-am născut la 5 septembrie 1944, în comuna Borcea din judeţul Ialomiţa. Am fost cel de-al doilea copil al părinţilor mei, Zamfir şi Voica, ţărani săraci dar buni gospodari. Până la vârsta de 2 ani viaţa mea a decurs normal. Din nefericire, mama a încetat din viaţă prematur, după o banală răceală. Nu după mult timp, asupra mea avea să se abată o mare nenorocire: familia era plecată la câmp iar eu am rămas acasă în grija unei mătuşi. Am adormit pe prispă, moment în care a căzut o ploaie rece de toamnă din cauza căreia am răcit straşnic. Cum la aceea vreme, leacurile băbești erau la putere bunica a încercat să mă trateze după cum ştia. După câteva luni, am început să-mi pierd cele mai elementare simţuri anume, văzul şi auzul. Tata m-a dus la medici dar în zadar.
Până la vârsta de 11 ani, am trăit în întuneric şi tăcere, după care am fost adus la Şcoala de nevăzători din Cluj. Florica Sandu, un dascal luminat, a reuşit imposibilul, învăţându-mă să vorbesc, să scriu, să citesc…
Am urmat liceul, după care am intrat ca student la facultatea de Psihopedagogie specială, pe care am absolvit-o în 1977. Am devenit profesor, la aceeaşi şcoală la care învăţasem ca elev, unde mi-am desfăşurat activitatea didactică timp de aproape trei decenii. Între anii 1983-1986, am urmat cursurile Şcolii Populare de Arte Plastice, secţia sculptură. De mic am fost pasionat de modelaj. Am învăţat noi metode de executare a lucrărilor din lut, reuşind să realizez busturi, vehicole, animale, clădiri.
În anul 2010, am primit titlu de Cetăţean de Onoare a Clujului. Un an mai târziu am fost distins cu titlul: Persoana cu dizabilităţi a anului 2011. Din anul 2015, sunt membru în Consiliul Director al Fundației Sense Internațional România. În 2018, am primit titlul de Promotor al Drepturilor Persoanelor cu Surdocecitate din România.
De curând, am reuşit, după o muncă de ani buni, să public Volumul 1 și Volumul 2 al autobiografiei mele, cu titlul “Înfruntând viaţa”.
M-am născut la 5 septembrie 1944, în comuna Borcea din judeţul Ialomiţa. Am fost cel de-al doilea copil al părinţilor mei, Zamfir şi Voica, ţărani săraci dar buni gospodari. Până la vârsta de 2 ani viaţa mea a decurs normal. Din nefericire, mama a încetat din viaţă prematur, după o banală răceală. Nu după mult timp, asupra mea avea să se abată o mare nenorocire: familia era plecată la câmp iar eu am rămas acasă în grija unei mătuşi. Am adormit pe prispă, moment în care a căzut o ploaie rece de toamnă din cauza căreia am răcit straşnic. Cum la aceea vreme, leacurile băbești erau la putere bunica a încercat să mă trateze după cum ştia. După câteva luni, am început să-mi pierd cele mai elementare simţuri anume, văzul şi auzul. Tata m-a dus la medici dar în zadar.Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 8 decembrie 2018, la ora 11.45, în Florești, județul Cluj. Toți cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, sunt așteptați.