În februarie 2020 am avut ultima noastră activitate față în față cu copiii și tinerii cu surdocecitate. Era o întâlnire în iarnă, cu multă zăpadă și mii de zâmbete și bucurie dată de prima lor experiență pe schiuri. Dar a venit pandemia și a trebuit sa oprim astfel de experiențe, mutând în mediul online cât de mult se putea.
Printre activitățile mutate online a fost și munca de advocacy și leadership cu un mic grup de tineri cu surdocecitate. Începând cu luna ianuarie, în fiecare ultimă zi de joi din lună, ne întâlneam online și discutam împreună teme importante precum dreptul la educație, la sănătate, la muncă și angajare, la siguranță online și la dreptul la distracție, voie bună și sport.
Nu a fost deloc ușor la început, comunicarea online a fost o provocare mai mare decât ne așteptam. Conexiunea slabă la internet, mimică și limbaj corporal insuficient, toate acestea erau obstacole în calea comunicării. Odată cu cooptarea unui interpret în limbajul semnelor române, lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ, iar grupul a devenit mai vocal, împărtășind idei și experiențe personale, cunoscându-se unii pe alții și având încredere unii în alții.
A sosit luna iulie și, după ce am cântărit cu multă atenție riscurile, am luat decizia să ne întâlnim în sfârșit față în față cu grupul. Ne-am întâlnit la Predeal, șapte tineri curajoși cu surdocecitate – 3 tinere și 4 tineri – însoțiți de 5 părinți și o surioară.
Am purtat discuții serioase despre surdocecitate. Pentru unii tineri a fost o adevărată revelație să înțeleagă că ei înșiși, prin combinația deficiențelor de vedere și de auz, sunt tineri cu surdocecitate. Am vorbit despre persoane cu dizabilități în general, și persoane cu surdocecitate în particular, care au reușit în viață și au depășit toate barierele. Am discutat despre importanța educației și a modului în care educația este calea către o viață independentă, am discutat despre drepturile lor conform Convenției Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Am discutat despre ce înseamnă să îți scrii un curriculum vitae, cum să îți cauți un loc de muncă, să mergi la un interviu, să semnezi un contract de muncă – care sunt drepturile și responsabilitățile. Pentru că toți cei din grup aveau peste 18 ani, deci tineri adulți, am discutat despre conceptul și importanța voluntariatului și, până la finalul întâlnirii, toți cei 7 au fost de acord să devină voluntari au Sense Internațional România, promotori ai drepturilor persoanelor cu surdocecitate.
Ne-am și distrat împreună, într-o excursie cu trenul la Castelul Peleș din Sinaia. Drumul de la gară până la castel a fost destul de dificil pentru unii participanți, dar cu toții – tineri și părinți – s-au bucurat de drum și de frumusețile castelului. La întoarcere, am creat și am pictat cu palmele rame pentru o sesiune foto de final.
Mi-a mai plăcut foarte mult ca excursia la Sinaia! Dar este ceva ce mi-a plăcut mai mult… mi-a plăcut ... seninătatea... bucuria... îndrăzneala, nu știu ce cuvânt se potrivește mai bine, de a vrea, dori mai mult pentru copiii noștri!(fără încrâncenare, cumva, firesc)
ne spune S.T., mama unui tânăr cu surdocecitate ce a absolvit cursurile vocaționale dezvoltate de Sense Internațional România și școala parteneră.