Persoanele cu surdocecitate și cu deficiențe de auz percep altfel sunetele și implicit gramatica

Redăm mai jos un text ce cuprinde o poveste de viață. Dorel Santi este o persoană cu surdocecitate din Sibiu, un adevărat militant pentru drepturile persoanelor cu dizabilități. Îi mulțumim pentru permisiunea oferită de a-i publica povestea pe pagina noastră de internet.

În luna iunie, la nivel mondial, se sărbătorește în fiecare an luna Helen Keller, luna surdocecității. Helen Keller este un simbol, și-a pierdut vederea și auzul la vârsta de 19 luni. A fost scriitoare, prima persoana cu surdocecitate care a absolvit colegiul.

La nivel național îl avem reprezentativ pe Vasile Adamescu. Oficial, era o persoană nevăzătoare deoarece legea nu permite ca persoanele cu surdocecitate să aibă însoțitor/asistent personal.

Surdocecitate = o persoană care are deficiențe senzoriale de văz și de auz cumulate, cu diferite grade de manifestare sau lipsa acestor simțuri. Surdocecitatea generează dificultăți majore în sfera comunicării, în orientare și mobilitate. Surdocecitatea are două categorii: congenitală/din naștere și dobândită.

Am stat pe gânduri, să scriu sau nu câteva cuvinte despre mine. Unele persoane mă cunosc personal, altele pe rețelele de socializare.

Sunt o persoană cu surdocecitate din naștere, nu văd deloc cu ochiul drept și nu aud aproape deloc cu urechea stângă, port proteze auditive la ambele urechi, am un accent de ''franțuz'' datorită hipoacuziei.

Am făcut școala de masă, iar la un moment dat în clasa 1 am fost transferat la școala specială incluzivă nr. 1 Sibiu, nu nr. 2, cea cu deficiente de auz, probabil pentru că au considerat ca am alte probleme. După câteva săptămâni, directorul școlii incluzive i-a chemat pe parinții mei să le spuna: ”duceți-l înapoi la școala de masă, e mai inteligent decât cei tipici”.

Am participat la toate olimpiadele de matematică și geografie din clasa a 5-a pana la terminarea liceului. Cu matematica am avut noroc la admiterea la liceu, treapta 1 si a 2-a și facultate. În schimb, la gramatică eram praf, eram la limita corigenției, persoanele cu surdocecitate și cu deficiențe de auz percep altfel sunetele și implicit gramatica. Am avut un profesor de română în școala gimnazială, care ne punea să citim o carte și să învățăm o poezie pe săptămână. Îl uram pentru asta, în loc sa stau pe maidan să bat mingea. Poate mi-a prins bine, am prins gustul cititului.

În timpul liceului, am fost urmărit și anchetat de securitate pentru propaganda anticomunistă, conform dosarului de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, am fost turnat de cei mai buni colegi și prieteni. După terminarea liceului, am facut stagiul militar la Diribau, munci agricole și construcții. Datorită dizabilității mele nu trebuia să fac armata, dar așa a vrut Partidul Comunist Român.

Dupa armată, am intrat la Academia de Studii Economice București, la fără frecvență. Am urât capitala și la propriu și la figurat, uneori mergeam la 2 săptămâni să copiez/scriu cursurile de la studenții de la zi, atunci nu exista xerox. Am abandonat după 2 ani și am reluat Facultatea de Științe Economice de la Sibiu. Am vrut sa abandonez și aici în primul an, ziceam ca școlile înalte nu sunt de mine, nu auzeam ce ziceau profesorii, până la urmă am terminat cu bursă, anul 3 și 4.

Am fost căsătorit cu o profesoară de economie. Am lucrat în mediul privat, dar am fost și funcționar public. Momentan sunt în pensie de invaliditate datorită dublei operații de coxartroză la ambele șolduri, merg greoi și leganat ca rața sau gâsca.  În școală eram campion la atletism.

Funcționar public am fost la Primăria Sibiu, am prins doi primari, Condurat și Iohannis, până în anul 2000 am lucrat la Serviciul Persoanal Salarizare, apoi am fost numit șef la noul birou înființat care se ocupa cu asistenții personali și persoanele cu dizabilități. În primul an a fost o munca titanică, am preluat de la IPHS toate cărțile de muncă, aproximativ 2000, trebuiau verificate, calculate vechimea și altele. După plecarea mea, biroul s-a ”topit” la Asistență Socială.

Participam la multe manifestări, seminarii, prelegeri și chiar și dezbateri electorale în domeniul dizabilității. Odată am fost invitat de un profesor universitar să le vorbesc studenților despre viața mea dizabilă. Nu știam ce sa le zic, le-am dat câteva date despre persoana mea, le-am spus ca am aceleași nevoi ca și celelalte persoane, îmi câștig existența prin munca, am hobby-uri, îmi plac petrecerile, femeile, le-am spus când eram în liceu sau în facultate, nu exista o săptămână fără petrecere sau beție. La un moment dat i-am lăsat să puna ei întrebările. La sfârșit, am ramas surprins când studenții m-au invitat la o bere.

Acum 5 ani am fost refuzat și umilit la un interviu de angajare, le-am spus ca am o dizabilitate, interviatorul s-a ridicat brusc și a plecat. Am venit acasă nervos, trebuie să fac ceva pentru persoanele cu dizabilități. Am luat legatura cu Matei Ghigiu să facem un grup unde să dezbatem incluziunea, viața independentă, accesibilitatea și drepturile persoanelor cu dizabilități. Mi-a spus ca nu am cu cine, sunt puțini specialisti în dizabilitate, iar aceea nu se bagă. Am abandonat ideea, iar grupul și pagina au ramas doar ca să promoveze dizabilitatea.