• Română
  • English
Zoom in Regular Zoom out

În acest conflict din Ucraina, ce se întâmplă cu persoanele cu dizabilități?

Redăm mai jos traducerea în limba română a comunicatului International Disability Alliance cu privire situația persoanelor cu dizabilități în contextul războiului. International Disability Alliance este o alianță a organizațiilor persoanelor cu dizabilități din întreaga lume: African Disability Forum, Arab Organization of Persons with Disabilities, ASEAN Disability Forum, Down Syndrome International, European Disability Forum, Inclusion International, International Federation of Hard of Hearing People, International Federation for Spina Bifida and Hydrocephalus, Latin American Network of Non-Governmental Organizations of Persons with Disabilities and their Families, Pacific Disability Forum, World Blind Union, World Federation of the Deaf, World Federation of the DeafBlind, World Network of Users and Survivors of Psychiatry.

 

În acest conflict din Ucraina, ce se întâmplă cu persoanele cu dizabilități?

”Războiul subminează viața, sănătatea și siguranța tuturor oamenilor, dar pentru cele aproximativ 3 milioane pe persoane cu dizabilități și familiile lor din Ucraina, situația este mult mai gravă. În calitate de persoană cu dizabilități ce militează pentru drepturile refugiaților cu dizabilități de mulți ani, sunt profund îngrijorat pentru surorile și frații mei din Ucraina, acum aflându-se în situația de a face față numeroaselor obstacole în accesarea unei evacuări în siguranță și în accesarea ajutorului umanitar” a spus Yannis Vardakastanis, Președinte al International Disability Alliance și al European Disability Forum. ”Războiul poate cauza încălcarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor cu dizabilități, și trebui să înceteze imediat. Între timp, toate părțile implicate trebuie să respecte în totalitate obligațiile internaționale pentru a asigura protecția și siguranța persoanelor cu dizabilități”, a adăugat el.

International Disability Alliance, reprezentând peste 1100 de organizații ale persoanelor cu dizabilități din lumea întreagă, solicită tuturor părților implicat să își respecte obligațiile date de legislația internațională privind sprijinul umanitar și drepturile omului pentru a asigura siguranța și protecția persoanelor cu dizabilități din Ucraina. În mod special, Articolul 11 din Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități ratificată atât de Rusia cât și de Ucraina, precum și Rezoluția 2475 a Consiliului de Securitate ONU creează obligații clare non-derogabile pentru a asigura protecția egală și siguranța tuturor persoanelor cu dizabilități, precum și acces prompt și neîngrădit la asistență umanitară.

International Disability Alliance solicită de asemenea tuturor actorilor din domeniul asistenței umanitare, inclusive statelor și Uniunii Europene, active implicate în furnizarea de sprijin Ucrainei, să asigure respectarea standardelor din domeniul asistenței umanitare internaționale, inclusive Ghidul IASC privind Includerea Persoanelor cu Dizabilități în Acțiunile Umanitare. Fiecare decizie, rezoluție sau măsură internațională adoptată în situația Ucrainei trebuie să includă persoanele cu dizabilități, facilitându-le participarea în luarea de decizii care le afectează.

Ucraina, mai ales zona de est a țării, se află în situație de urgență umanitară încă din 2014. Chiar și înainte de recenta escaladare a situației, pentru multe persoane cu dizabilități, siguranța și accesarea de ajutor umanitar reprezenta o provocare . Raportul OCHA din 2021 estima că, din numărul total de persoane ce necesitau sprijin umanitar la acel moment în Ucraina, 13 procente reprezentau persoane cu dizabilități. Acum, odată cu escaladarea conflictului și prezența trupelor rusești în țară, toate persoanele cu dizabilități se găsesc într-o situație de risc accentuat de a-și pierde via și a nu accesa evacuarea în siguranță, adăposturi și asistență umanitară. Conform persoanelor cu dizabilități și organizațiilor reprezentative din Ucraina, pentru ele, situația ”este cumplită. De exemplu, adăposturile din Kiev nu sunt accesibile, iar persoanele cu dizabilități trebuie să rămână în casele lor, neștiind unde se pot deplasa.”

Când începe un conflict, oamenii se grăbesc să ajungă în zone sigure, asigurându-și securitatea și sănătatea pentru ei înșiși și pentru familiile lor. Dar, pentru multe persoane cu dizabilități, acest lucru nu este posibil . Deseori, planurile de evacuare nu țin cont de accesibilitate. Persoanele cu dizabilități nu se pot adăposti în metrouri sau în buncăre. De multe ori, adăposturile sunt inaccesibile pentru persoanele care utilizează fotoliu rulant, nu pot intra și nu se pot deplasa. Informațiile despre evacuarea de urgență, localizarea adăposturilor și modalitățile de a căuta sprijin nu sunt furnizate în format accesibil. În consecință, multe persoane cu dizabilități senzoriale, precum persoanele nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, persoanele surde sau cu deficiențe de auz, precum și persoanele cu surdocecitate, nu pot înțelege cum să acceseze zone de de siguranță și asistență disponibile. Nivelul de stigmatizare și ignorare a persoanelor cu dizabilități intelectuale și a persoanelor cu dizabilități psihosociale crește în timpul unui conflict, crescând astfel gradul de risc la care sunt expuse, riscul de a fi lăsate în urmă în evacuări sau de a fi victime ale violenței și abuzurilor.

Există grupuri expuse la riscuri adiționale. În cazul femeilor și fetelor, copiilor și persoanelor vârstnice cu dizabilități, precum și în cazul persoanelor cu dizabilități strămutate intern, provocările multiple sunt agravate de conflict. Mii de copii și adulți cu dizabilități sunt blocați în instituții, în risc de a fi abandonate sau neglijate grav.

Invazia a declanșat condamnări rapide pe plan internațional și angajamente de suport și ajutor pentru Ucraina. În mod deosebit, acest conflict a dus la o transformare fără precedent a regiunii, unde UE și Statele Membre acționează atât la nivel individual cât și în unison pentru a răspunde crizei. Este vital ca drepturile și necesitățile persoanelor cu dizabilități să fie incluse în aceste acțiuni. Este vital ca toate părțile relevante implicate în furnizarea de sprijin civililor în zonele de conflict să înțeleagă și să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități. Un răspuns European puternic la această invazie trebuie să fie de asemenea unul care reflect valorile Europei în respectarea drepturilor omului.

”Avem standarde internaționale puternice. Ca voce reprezentativă a peste un miliard de persoane cu dizabilități din lumea întreagă, doresc să reamintesc tuturor părților că fiecare măsură luată ca răspuns la situație pentru sprijinirea persoanelor afectate trebuie să garanteze în totalitate drepturile, incluziunea și participarea tuturor grupurilor de persoane cu dizabilități, în conformitate cu normele internaționale” a spus Vladimir Cuk, Director Executiv al International Disability Alliance.

Link articol original: www.internationaldisabilityalliance.org/content/through-conflict-ukraine-what-happens-persons-disabilities

Sursa foto: Pixabay