Săptămâna trecută, colegii noștri de la Sense International au aniversat 30 de ani de la înființarea organizației în Marea Britanie.
A fost o mare onoare și bucurie pentru noi să le fim alături. Sense Internațional România a fost reprezentată de Petre și Mădălina, doi tineri minunați cu surdocecitate din grupul cu care lucrăm deja de ani buni, de Stela, mama lui Petre dar și membru în Consiliul nostru Director, și de Etelka, directoarea Sense Internațional România.
Pentru noi, momentele cheie ale serii aniversare au fost întâlnirea cu Alteța Sa Regală Prințesa Anne, dar și cuvintele pline de emoție ale Stelei adresate celor peste 200 de participanți:
[...] Când am fost întrebată dacă vreau să spun câteva cuvinte despre Sense Internațional, am acceptat imediat pentru că apartenența noastră la această familie înseamnă mai mult decât pot exprima în cuvinte.
Înainte de întâlnirea cu Sense, îmi era teamă și să sper pentru că, dacă speri, riști să fii dezamagit și crezi că nu mai poți face față unei dezamăgiri. Apoi am fost încurajați, sprijiniți, îndrumați. Am trecut de la amărăciune, blazare și descurajare la speranță, discuții și implicare.
Întâlnirile cu grupul de tineri și părinți, cu comunitatea, discuțiile, activitățile, cursul despre surdocecitate la care am participat, toate m-au ajutat să îl înțeleg mai bine pe Petre, să comunicăm mai bine. Să simt că însemnăm ceva, că putem alege!
Am învățat foarte multe datorită celor de la Sense Internațional. Sense ne-a dat aripi! Am simțit că avem ceva de spus și că lucrurile se pot schimba în bine pentru copiii noștri, pentru cei care sunt nevoiți să trăiască cu surdocecitate. [...]