A fost o reală plăcere pentru noi să intrăm în universul creat de studenții participanți la Concursul de eseuri ”Cum ar arăta o zi din viața mea dacă aș fi o persoană cu surdocecitate?”. Fiecare din cei 4 premianți care au răspuns provocării noastre lansate anul trecut, pe 3 Decembrie – Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități – și-au pus pe hârtie gândurile, emoțiile, stările dând dovadă de empatie și imaginație.
În numele juriului format din Etelka Czondi, Director Sense Internațional România; Ramona Antonie, Manager Programe Sense Internațional România; Viorel Micu, membru Consiliu Director Sense Internațional România; Asist. Univ. Dr. Ioana Tufar, Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca și Emina Socolescu, persoană cu surdocecitate, îi felicităm pe toți și le dorim mult succes.
Iată premianții:
Studentă în anul I la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației
Premiul oferit constă în Bursa Vasile Adamescu, bursă de participare la Cursul de inițiere în domeniul surdocecității organizat de Fundația Sense Internațional România în perioada 28 februarie – 15 aprilie 2022, un pachet de 3 cărți de specialitate despre surdocecitate, un tricou cu însemnele organizației.
Extras din eseul Iuliei:
„Cum ar arăta o zi din viața mea dacă aș fi o persoană cu surdocecitate? Imaginația nu mi-a a fost suficientă pentru a putea răspunde acestei întrebări. Astfel, am mers pe calea descoperirii. Într-o dimineață de sâmbătă, acasă fiind, am înșfăcat o pereche de căști antifonice, pe care tata le folosea în timp ce tundea gazonul, o mască pentru somn găsită pe noptiera mamei mele și am pornit în lume. Am încercat să îndeplinesc task-urile pe ziua respectivă.
[…] După această zi, aș încuraja fiecare persoană să întreprindă o astfel de activitate; dacă nu pe durata unei zilei întregi, măcar în timpul realizării unei sarcini aparent banale, cum ar fi spălatul pe dinți dimineața. Mai mult decât orice, este vorba despre conștientizare.”
Studentă în anul I la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației
Premiul oferit constă în Autobiografia Înfruntând viața, Vasile Adamescu, 3 volume, un pachet de 3 cărți de specialitate despre surdocecitate, un tricou cu însemnele organizației.
Extras din eseul Georgianei:
„Pentru o singură zi aș putea avea propria lume, adevărata mea lume. Chiar și așa fără culoare? Da, nu este nicio problemă. O construiesc așa cum cred că ar arăta o lume, un «afară» unde să simt că fac parte de undeva. Voi folosi culori vii pe care să le pot atinge de fiecare dată, sau cel puțin…pentru o zi. ”
Studentă în anul III la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației
Premiul oferit constă într-un pachet de 3 cărți de specialitate despre surdocecitate, un tricou cu însemnele organizației.
Extras din eseul Ralucăi:
„Am pășit într-o nouă viață. Viață în care lumina e mai întunecată, iar strigătul unui copil pare o șoaptă. În care timpul e mai scurt decât am crezut, scurt pentru că timpul necesită timp. Timpul în a înainta, în a face un lucru sau altul, necesită timp. Trăit totul parcă cu încetinitorul de către mine în această lume a surdocecității.
[…] Poate că sunt altfel, dar sunt tot o ființă capabilă de multe și înzestrată cu multe, doar timpul e schimbat și modul său de trecere în viața mea.”
Studentă în anul I la Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, Departamentul de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației
Premiul oferit constă într-o carte de specialitate despre surdocecitate, un tricou cu însemnele organizației.
Extras din eseul Salomeei:
„E târziu în noapte. Luminile ce pâlpâiau difuz pâna acum la ferestre, încep a se stinge tiptil. Zgomotele, care mai devreme, atât de vibrant colorau văzduhul se topesc într-o liniște reverențioasă, singurele glasuri ce mai răsbat sunt vociferările vântului printre zăbrele. Și așa, stând culcată, cu ochii țintuind tavanul rece, un gând îmi străfulgeră mintea: «Și dacă aceasta ar fi realitatea vieții? Dacă acest întuneric mi-ar umbri lumea și această tăcere m-ar copleși necurmat? Dacă aș trăi cu surdocecitate?»”