Astăzi vorbim cu Dan Patzelt despre Tactile Printer One și nu numai.
Pe Dan l-am cunoscut în 2019, când am devenit parteneri în proiectul Tactile Printer One, proiect finanțat de Fundația Orange prin Programul Lumea prin Culoare și Sunet 2019. Un proiect inițiat de Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană în parteneriat cu Universitatea Politehnică Bucureşti, Lions Club Arad, Asociaţia Tandem, Fundaţia Sense International România și Biblioteca Naţională a României, care vine în ajutorul persoanelor cu deficiențe de vedere și deficiențe senzoriale multiple și își propune să le facă informația accesibilă.
Dan Patzelt este un încăpățânat. Care dacă crede în ceva, se ține cu dinții până reușește. Căderile sunt reușite, nu? (râde)
Când lucrezi de 10 ani cu persoane cu deficiențe de vedere, te obligi la introspecție zi de zi. Înveți să te uiți la tine cu alți ochi. Înveți să-ți măsori fiecare acțiune în așa măsură încât să nu calci spațiul, libertățile și drepturile celuilalt.
Unii ar zice că sunt băgăcios din fire, dar mie îmi place să ajut și dacă nu mi se cere. „Mă bag în seamă” fiindcă mă gândesc la umanitate ca la o parte din noi. Și cred că tocmai asta e motivația mea. Am o sete nebună de a ajuta (schimba) oamenii.
Proiectul la care lucrez acum este o poveste care a început în urmă cu 10 ani. Pe atunci, făceam proiecte de advocacy, accesibilizam muzee, organizam expoziții tactile. Când mi-am dat seama că un copil nevăzător nu se poate bucura de un tablou dacă nu are un specialist alături, care să îi ghideze mâna și să îi explice răbdător ceea ce atinge, mi-am zis că e nevoie de o schimbare. Că și acești copii ar trebui să se poată bucura oricând de artă.
Și uite-așa am transformat ideea că și nevăzătorii ar trebui să poată descoperi singuri lumea, conceptele sau obiectele pe care nu le pot atinge, în misiunea mea.
După un deceniu de muncă, copiii nevăzători pot acum explora independent imagini cu ajutorul unei aplicații de mobil, se pot bucura de prezența specialistului la muzeu sau la ei acasă.
Deși am plecat de la o experiență din muzeu, dorința este de a schimba în bine educația copiilor cu nevoi speciale. Pe platforma de e-learning Tactile Images, profesori și părinți au acces gratuit la desene care se descriu audio, șansa de a crea propriile materiale și instala pe telefonul copiilor aplicația asistent. Astfel, ei pot oferi copiilor acces la homeschooling și remote teaching, vitale în contextul pandemiei.
Când am creat aplicația care descrie audio desene, ne gândeam la copiii deficienți de vedere. Dar există și alte categorii de copii cu nevoi educaționale speciale care sunt dependenți de un specialist când vor să exploreze desene și au nevoie de materiale personalizate. Tocmai de aceea, ne-am unit mai mulți parteneri în proiectul „Tactile Printer One”, finanțat de Fundația Orange. Pentru a crea desene adaptate nevoilor câtor mai mulți copii. Cu Asociația Tandem, vom crea hărți ale orașelor în care există comunități mari de nevăzători, iar cu Sense Internațional Romania și Biblioteca Națională vom realiza conținut educațional ce va putea fi folosit în orice clasă.
Pe lângă extinderea la alte nevoi speciale, „Tactile Printer One” înseamnă și dezvoltarea unei imprimante tactile ce va reduce considerabil costurile de reliefare a desenelor. Aici intră în scenă specialiști de la Universitatea Politehnică Bucureşti, care lucrează de zor la producția acesteia.
Acum lucrăm și la realizarea unui nou catalog tactil, cu ajutorul căruia copiii cu nevoi speciale vor putea descoperi singuri lumea fascinantă a electricității. Aici ne-a venit în sprijin Electrica SA.
Pentru a putea ajuta cât mai mulți copii cu nevoi speciale să studieze singuri, următorul proiect ar fi realizarea aplicației asistent și pentru Android (momentan este disponibilă doar pentru iOS). Dar pentru aceasta avem nevoie de sprijin. Dacă cei care ne citesc vor să ajute, o pot face aici: www.tactileimages.org
Cred că cel mai bun exemplu sunt chiar cataloagele tactile pe care le menționam mai sus. Hai să povestim puțin de „Peisaje Urbane”, primul catalog tactil care se autodescrie, pe care l-am creat în colaborare cu ING Bank și pe care oricine îl poate descărca gratuit aici: .
Desenele simplificate conțin nu doar descrieri audio, ci și descrieri Braille, pentru a permite și copiilor cu surdocecitate să exploreze independent obiecte intangibile. Ei pot afla cum arată animale, semne de circulație, mijloace de transport sau clădiri de unii singuri.
„Peisaje Urbane” și „Rețeaua electrică” sunt doar două dintre cataloagele tactile create, am lucrat și la cataloage cu portrete ale personalităților istorice, cu descrieri semnate de Centrul pentru Consultanță Istorică, cataloage cu vehicule, biologie sau geografie, realizate cu ajutorul OMV Petrom. Acestea vor putea fi descărcate gratuit pentru a permite copiilor cu surdocecitate să descopere lucruri noi și să aprofundeze materii școlare.
Noi invităm părinții copiilor cu surdocecitate să se alăture platformei Tactile Images pentru a crea propriile desene care se autodescriu, cărora le pot adăuga și descrieri în Braille. Doar împreună putem ajuta copii cu nevoi speciale să se bucure de o viață împlinită prin acces facil la educație!