Azi se împlinesc 76 de ani de la nașterea profesorului Vasile Adamescu. Redăm mai jos câteva cuvinte scrise cu emoție și căldură de prietenul și interpretul său, Viorel Micu.

La 5 septembrie 1944, în comuna Borcea din județul Ialomița, situată pe malul stâng al Dunării, vine pe lume Vasile Adamescu, al doilea copil al soților Zamfir și Voica, țărani săraci dar buni gospodari. Asupra lui Vasilică, așa cum îl alintau cei ai casei, avea să se abată o mare nenorocire: în urma unei meningite, își perde total auzul și vederea, pe când abia împlinise doi ani. Rămâne așa, tăcut și trist, petrecându-și nefericita copilărie pe ulițele natale până la vârsta de 11 ani. Atunci, el este dus la Școala de Nevăzători din Cluj, unde se întâlnește cu profesoara Florica Sandu, psihopedagog priceput și inimos,  care vede potențial în el și reușește să-l scoată din întuneric și tăcere.

Înzestrat cu o voință de fier și cu o inepuizabilă sete de cunoaștere, Adamescu prinde rapid fiecare informație și reușește imposibilul. Este demutizat, reușește să-și însușească un sistem de comunicare facil tuturor celor din jur (Sistemul Block, scrierea cu litere mari de tipar în palmă sau pe alte părți ale corpului), parcurge în 18 ani de studiu cele trei cicluri școlare apoi devine student la Psihopedagogie specială.

De remarcat este însă munca neobosită a profesorilor săi, care se bucură ce-i drept de posibilitatea de a lucra individual cu el, datorită faptului că Ministerul Educației aprobă înființarea unei clase speciale al cărei unic elev a fost Vasile Adamescu.

Dacă la început nu știa decât să ceară prin semne apă și mâncare, peste ani, copilul care nu părea să mai aibă vreo sansă la o viață cât de cât normală, devine om util societății, așa cum îi plăcea să spună. După terminarea studiilor, se întoarce la școala unde a fost elev, ca profesor de această dată, făcându-i mândri pe cei care s-au ostenit ani la rând să-l educe. Se ocupă peste 30 de ani de elevii cu deficiențe senzoriale multiple, instruindu-i. I-au trecut prin mâini multe generații, pentru care Vasile Adamescu a însemnat profesorul calm și iubitor, la care te duci cu mare drag.

Toată viața a militat pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și în special drepturile persoanelor cu Surdocecitate, zbatându-se să le ofere o viață mai bună, acces la educație și viață socială.

Pasionat de artă și de sculptură în special, urmează cursurile Școlii Populare de Arte Plastice, unde își șlefuiește talentul nativ. A modelat mii de lucrări din lut, de la păsări și animale, până la autovehicole și busturi ale marilor personalități.

A reușit să-și scrie memoriile, publicându-le într-o serie de volume intitulate sugestiv ÎNFRUNTÂND VIAȚA, o carte care îți arată că orice este posibil.

Este distins cu nenumărate diplome și decorații, cele mai importante fiind ORDINUL NAȚIONAL PENTRU MERIT în grad de Cavaler, primit de pe președinția României, titlul de SENIOR AL CETĂȚII, de la primăria Cluj, titlul de PROMOTOR AL DREPTURILOR PERSOANELOR CU SURDOCECITATE, de la Fundația Sense Internațional România.

“Iubirea e un sentiment aparte, greu de exprimat în cuvinte.. nici nu știu dacă are o definiție clară. Iubirea cred că este ceva asemănător cu aerul. Nu se poate trăi fără iubire”, cuvinte spuse de Vasile Adamescu.

La finalul anului 2018, Vasile Adamescu se stinge din viață, plecând într-o lume mai bună. Nu îi era frică de moarte, pentru că avea încredere în Dumnezeu. Totuși, avea încă planuri mari, vise, speranțe. Este de datoria noastră să nu-l uităm pe Vasile Adamescu, profesorul, mentorul, scriitorul, artistul și Omul care ne-a înconjurat de fiecare dată cu căldură, care ne-a zâmbit, ne-a dat sfaturi, ne-a iubit și care și-a folosit toată priceperea pentru educarea copiilor cu dizabilități din țara noastră.

De vorbă cu Dan Patzelt

Astăzi vorbim cu Dan Patzelt despre Tactile Printer One și nu numai.

Pe Dan l-am cunoscut în 2019, când am devenit parteneri în proiectul Tactile Printer One, proiect finanțat de Fundația Orange prin Programul Lumea prin Culoare și Sunet 2019. Un proiect inițiat de Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană în parteneriat cu Universitatea Politehnică Bucureşti, Lions Club Arad, Asociaţia Tandem, Fundaţia Sense International România și Biblioteca Naţională a României, care vine în ajutorul persoanelor cu deficiențe de vedere și deficiențe senzoriale multiple și își propune să le facă informația accesibilă.

Cine este Dan Patzelt și ce anume îl motivează?

Dan Patzelt este un încăpățânat. Care dacă crede în ceva, se ține cu dinții până reușește. Căderile sunt reușite, nu? (râde)

Când lucrezi de 10 ani cu persoane cu deficiențe de vedere, te obligi la introspecție zi de zi. Înveți să te uiți la tine cu alți ochi. Înveți să-ți măsori fiecare acțiune în așa măsură încât să nu calci spațiul, libertățile și drepturile celuilalt.

Unii ar zice că sunt băgăcios din fire, dar mie îmi place să ajut și dacă nu mi se cere. „Mă bag în seamă” fiindcă mă gândesc la umanitate ca la o parte din noi. Și cred că tocmai asta e motivația mea. Am o sete nebună de a ajuta (schimba) oamenii.

Povestește-ne despre proiectele la care lucrezi (inclusiv cel în care suntem parteneri).

Proiectul la care lucrez acum este o poveste care a început în urmă cu 10 ani. Pe atunci, făceam proiecte de advocacy, accesibilizam muzee, organizam expoziții tactile. Când mi-am dat seama că un copil nevăzător nu se poate bucura de un tablou dacă nu are un specialist alături, care să îi ghideze mâna și să îi explice răbdător ceea ce atinge, mi-am zis că e nevoie de o schimbare. Că și acești copii ar trebui să se poată bucura oricând de artă.

Și uite-așa am transformat ideea că și nevăzătorii ar trebui să poată descoperi singuri lumea, conceptele sau obiectele pe care nu le pot atinge, în misiunea mea.

După un deceniu de muncă, copiii nevăzători pot acum explora independent imagini cu ajutorul unei aplicații de mobil, se pot bucura de prezența specialistului la muzeu sau la ei acasă.

Deși am plecat de la o experiență din muzeu, dorința este de a schimba în bine educația copiilor cu nevoi speciale. Pe platforma de e-learning Tactile Images, profesori și părinți au acces gratuit la desene care se descriu audio, șansa de a crea propriile materiale și instala pe telefonul copiilor aplicația asistent. Astfel, ei pot oferi copiilor acces la homeschooling și remote teaching, vitale în contextul pandemiei.

Când am creat aplicația care descrie audio desene, ne gândeam la copiii deficienți de vedere. Dar există și alte categorii de copii cu nevoi educaționale speciale care sunt dependenți de un specialist când vor să exploreze desene și au nevoie de materiale personalizate. Tocmai de aceea, ne-am unit mai mulți parteneri în proiectul „Tactile Printer One”, finanțat de Fundația Orange. Pentru a crea desene adaptate nevoilor câtor mai mulți copii. Cu Asociația Tandem, vom crea hărți ale orașelor în care există comunități mari de nevăzători, iar cu Sense Internațional Romania și Biblioteca Națională vom realiza conținut educațional ce va putea fi folosit în orice clasă.

Pe lângă extinderea la alte nevoi speciale, „Tactile Printer One” înseamnă și dezvoltarea unei imprimante tactile ce va reduce considerabil costurile de reliefare a desenelor. Aici intră în scenă specialiști de la Universitatea Politehnică Bucureşti, care lucrează de zor la producția acesteia.

Acum lucrăm și la realizarea unui nou catalog tactil, cu ajutorul căruia copiii cu nevoi speciale vor putea descoperi singuri lumea fascinantă a electricității. Aici ne-a venit în sprijin Electrica SA.

Pentru a putea ajuta cât mai mulți copii cu nevoi speciale să studieze singuri, următorul proiect ar fi realizarea aplicației asistent și pentru Android (momentan este disponibilă doar pentru iOS). Dar pentru aceasta avem nevoie de sprijin. Dacă cei care ne citesc vor să ajute, o pot face aici: www.tactileimages.org

În ce fel pot beneficia copiii cu surdocecitate de aceste proiecte?

Cred că cel mai bun exemplu sunt chiar cataloagele tactile pe care le menționam mai sus. Hai să povestim puțin de „Peisaje Urbane”, primul catalog tactil care se autodescrie, pe care l-am creat în colaborare cu ING Bank și pe care oricine îl poate descărca gratuit aici: bit.ly/UrbanLandscapes-Page.

Desenele simplificate conțin nu doar descrieri audio, ci și descrieri Braille, pentru a permite și copiilor cu surdocecitate să exploreze independent obiecte intangibile. Ei pot afla cum arată animale, semne de circulație, mijloace de transport sau clădiri de unii singuri.

„Peisaje Urbane” și „Rețeaua electrică” sunt doar două dintre cataloagele tactile create, am lucrat și la cataloage cu portrete ale personalităților istorice, cu descrieri semnate de Centrul pentru Consultanță Istorică, cataloage cu vehicule, biologie sau geografie, realizate cu ajutorul OMV Petrom. Acestea vor putea fi descărcate gratuit pentru a permite copiilor cu surdocecitate să descopere lucruri noi și să aprofundeze materii școlare.

Noi invităm părinții copiilor cu surdocecitate să se alăture platformei Tactile Images pentru a crea propriile desene care se autodescriu, cărora le pot adăuga și descrieri în Braille. Doar împreună putem ajuta copii cu nevoi speciale să se bucure de o viață împlinită prin acces facil la educație!

Articol semnat de Tracy Stine, persoană cu surdocecitate, scriitoare și promotoare a drepturilor persoanelor cu surdocecitate.

Dărâmând stereotipurile despre surdocecitate

M-am născut surdă și, din punct de vedere legal, nevăzătoare. De-a lungul anilor, am fost nevoită să explic și să corectez o multitudine de concepții greșite.

Multe persoane, atunci când aud cuvântul ”surdocecitate”, se gândesc automat la Helen Keller, scriitoarea cu surdocecitate.

Oamenii trebuie să știe că surdocecitatea nu înseamnă ”total surd și total nevăzător”, ci este mai degrabă un spectru. Unii pot avea deficiențe atât vizuale cât și de auz, alții pot fi surzi și cu cu dificultăți de vedere, alții pot fi complet nevăzători dar cu dificultăți de auz.

Mă consider o persoană cu Surdocecitate, deși port ochelari care corectează vederea și folosesc bastonul alb. Am implant cohlear și pot identifica sunetele din mediul înconjurător, dar nu înțeleg vorbirea decât dacă citesc pe buze, de aproape.

Este posibil ca alte persoane cu surdocecitate să audă și să vadă foarte bine, să poată purta o conversație la telefonul mobil, să nu aibă nevoie de bastonul alb, dar să aibă totuși dificultăți de mobilitate în zone întunecate sau noaptea.

Oricare ar fi variațiunile în pierderea de auz sau de văz, iată 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre Surdocecitate:

1. Te rog să nu pui la îndoială abilitatea noastră de a vedea sau de a auzi

În urmă cu ceva timp, în social media, devenise virală imaginea unei femei cu baston alb uitându-se într-un telefon mobil. Au fost multe comentarii negative și îndoieli exprimate cu privire la ”lipsa ei de vedere”.

După cum am menționat deja, lipsa auzului, lipsa vederii și surdocecitatea sunt pe un spectru de limitări. Nu există două persoane cu același grad de pierdere a simțurilor, nici măcar cu același nivel de independență și adaptare.

Nu trebuie să vă dovedim nimic.

2. Dacă ești în spațiul nostru, te rugăm să nu muți lucrurile de la locul lor

Dacă ești în vizită la o persoană cu Surdocecitate, nu-i muta lucrurile de la locul lor. Avem nevoie de aceste lucruri exact acolo unde le-am așezat noi, astfel încât să le putem găsi repede.

Pentru noi nu există ”scanare” vizuală, deci dacă un lucru este mutat, ne ia mult timp să-l găsim tactil. Chiar și dacă ceva este mutat 30 de centimetri, pentru mine este ”pierdut”.

Acest lucru este valabil și în spațiile publice, cum ar fi într-un restaurant. Dacă am pus bastonul, telefonul sau geanta pe o masa sau un scaun, te rog să îmi ceri permisiunea de a le muta înainte de a le atinge.

Dacă totuși muți un obiect, spune-ne exact unde l-ai pus.

3. Pentru a ne atrage atenția, atinge-ne cu mâna pe braț sau pe încheietura mâinii

Să dai din mâini în fața noastră nu va funcționa, ba chiar ne va speria. Să ne bați pe umăr este în regulă, dar va fi nevoie de ceva timp să te identificăm, pentru că va trebui să scanăm în jurul nostru până te găsim.

În schimb, poți să ne atingi încheietura mâinii sau umărul și să ții mâna acolo. Astfel, noi te vom putea urmări, urmându-ți mâna, apoi brațul până la față.

De asemenea, identifică-te de fiecare dată când ne întâlnim; chiar dacă cunoști pe cineva de mulți ani, din cauza pierderii de vedere nu putem identifica pe cineva imediat. Aveam o cunoștință care își schimba mereu coafura și culoarea părului, ceea ce făcea identificarea mai complicată – și o știu de 15 ani.

Te rog să nu joci cu noi ”ghici cine e” întrebându-ne cine credem că ești. Este pur și simplu infantil și enervant.

4. Te rog să nu ne atingi sau să prinzi bastonul, câinele ghid sau dispozitivul asistiv pentru mobilitate

Depindem ce aceste instrumente pentru o mobilitate independentă. Dacă te plimbi alături de noi, te rog să nu apuci de baston pentru a evita lovirea unui obstacol – asta este treaba bastonului! Nu ne opri sau nu ne împinge din calea unui obstacol. În aparență poate părea că ne vom lovi de un perete, dar poate chiar avem nevoie să găsim acel perete, un reper ca să ne putem orienta.

Un câine ghid cu ham este mereu la muncă, dacă îi distragi atenția vorbindu-i sau mângâindu-l, situația poate deveni periculoasă pentru stăpân iar câinele să omită să observe un obstacol important.

Sunt tot mai multe știri cu oameni însoțiți de câini ghid, hărțuiți pentru că nu dau voie celorlalți să le mângâie animalul. NU este câinele vostru și nici treaba voastră, ne puneți în pericol și ne limitați libertatea.

Lăsați-ne să ne vedem de viața noastră în mod independent și nu vă băgați.

5. Se prea poate să ne mișcăm pentru ca să putem vedea sau auzi mai bine

Câteodată se poate ca nivelul luminii sau al sunetului să ne deranjeze, prin urmare schimbăm locul sau ne mutăm altundeva. Nu te irita dacă te rugăm să te muți sau dacă solicităm un alt mod de așezare în spațiu. Încercăm doar să optimizăm nivelul de comunicare cu tine.

Este posibil să ne schimbăm locul pentru a vedea sau a auzi mai bine – de exemplu, să evităm razele de lumină. Te rog, nu ne copia mișcările. Devine un dans ciudat.

6. Mâine noastre sunt ochii noștri

Multe persoane cu Surdocecitate sunt ”tactile”, obținem aproape toată (sau multă) informația prin simțul tactil.

Pemiteți-ne să explorăm mediul înconjurător prin atingere. Dacă stăm la o masă, dorim să știm ce este pe masa atingând lucrurile. Nu ne împiedica să facem asta și nu muta lucrurile astfel încât să nu ne fie la îndemână. Prin aceste gesturi ne crezi niște copii și ești condescendent.

De asemenea, nu ne întreba dacă vrem să îți atingem fața. Este ciudat. Putem simți caracterul unui om mai bine printr-o strângere de mână și prin felul în care ne vorbești sau ne tratezi, decât prin felul în care arăți.

7. Te rog să ne întrebi dacă avem nevoie de ajutor.

Se poate să vezi o persoană cu Surdocecitate și să simți imediat impulsul de a ajuta. Oameni binevoitori ne-au tot tras și împins în mod ciudat către un scaun, pe o trecere de pietoni, sau într-un alt loc fără măcar să ne întrebe sau să știe ce vrem să facem.

Mai întâi, te rog să ne întrebi dacă avem nevoie de asistență.

Nu te supăra dacă te refuzăm. Suntem destul de capabili să fim independenți. Dacă avem totuși nevoie de asistență, lasă-ne să te ținem de cot sau de umăr pentru ghidare. Așa, suntem cu un pas în urma ta și putem simți încotro te îndrepți, dacă urci sau cobori etc.

Nu trage de noi, nu ne trage după tine, nu ne forța să mergem în fața ta ca un scut uman.

În caz de urgență, desenează un X mare pe spatele (dinspre umăr spre talie) sau pe partea superioară a brațului persoanei cu surdocecitate, semnalând urgența și necesitatea de a te urma fără întrebări. Odată ajunși într-un loc sigur, asigură-te că ne explici care a fost urgența.

8. Avem nevoie de timp mai mult ca să facem lucruri

Lasă-ne să facem ce avem de făcut în ritmul nostru propriu și cu propriile noastre metode.

Nu-ți pierde răbdarea și nu apuca lucrurile din mâinile noastre doar ca să fie făcute mai repede, mai ales dacă este vorba despre lucruri personale, cum ar fi un portofel. Este mult mai util să ne sprijini să fim independenți decât să faci tu lucrurile pentru noi, în ritmul tău. De exemplu, du-ne cu mașina la bancă să ne rezolvăm problemele, mai degrabă decât să spui: ”scot eu bani pentru tine de la bancomat și ți-i dau mai târziu, când am și eu de rezolvat probleme prin oraș”. Atunci când putem să facem noi înșine aceste lucruri, ne crește gradul de independență și încrederea, în timp ce a face lucrurile pentru noi, în locul nostru, le scade.

9. Nu ne compătimi și nu ne trata de sus

Suntem ființe umane care facem tot posibilul să ne descurcăm în lumea asta, exact ca tine.

Probabil că avem unele simțuri afectate, dar nu și creierul. Tratează-ne cu demnitate și întreabă-ne ce poți face ca să ajuți; nu presupune că nu putem face ceva anume.

Stigmatul că am fi o povară a sistemului este complet neadevărat. Multe persoane cu Surdocecitate au locuri de muncă, au propriile familii, educație universitară și vieți împlinite.

Povara ține de stereotipurile oamenilor în general și de părerile lor negative, precum și de lipsa oportunităților privind accesibilitatea.

10. Nu ne mai spune că suntem ”sursă de inspirație” și curajoși

Este atât enervant, cât și agravant pentru noi. Tu te-ai simți inspirat dacă Ionel și-ar turna cafea în ceașcă? Pentru că asta facem și noi: lucruri normale de fiecare zi. Fii inspirat de realizările noastre, nu de viața de zi cu zi. Citește despre oameni precum Haben Girma, un avocat cu surdocecitate, sau despre Dr. Robert Smithdas, prima persoană cu surdocecitate din S.U.A. cu studii de master, un poet, scriitor și profesor împlinit.

Acum, că știi aceste 10 ponturi despre surdocecitate, te rog continua să înveți și să ajuți să spargem stereotipurile și să îmbunătățim viața tuturor pe parcurs.

Tracy Stine, autoarea acestui articol, al cărui original se regăsește pe siteul Vocal.Media ne-a oferit permisiunea de a traduce și publica articolul pe site-ul nostru. Tracy este o persoană cu surdocecitate, scriitoare și promotoare a drepturilor persoanelor cu surdocecitate.