• Română
  • English
Zoom in Regular Zoom out

Lansarea proiectului Vocea persoanelor cu surdocecitate din România

Fundația Sense Internațional România vă invită luni, 27 iunie 2022, între orele 12.00 - 13.00, la lansarea proiectului Vocea persoanelor cu surdocecitate din România. Evenimentul va avea loc online, pe platforma Zoom.

Cei care doresc să ne fie alături sunt rugați să ne transmită un e-mail la contact@surdocecitate.ro și vom transmite linkul pentru conectare.

Ziua de 27 Iunie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Surdocecitate, sărbătorită la nivel global pentru a atrage atenția asupra drepturilor persoanelor cu surdocecitate, motiv pentru care am ales această dată specială pentru a vă invita să ne fiți alături.

Proiectul își propune să pună bazele și să crească capacitatea unui grup de persoane cu surdocecitate să devină o voce capabilă să militeze pentru drepturile lor. Pentru a asigura accesul acestora la serviciile de care au nevoie, proiectul va perfecționa un grup de interpreți în Limba Semnelor Române în domeniul surdocecității. În paralel, proiectul va crește nivelul de conștientizare, prin campanii naționale dedicate unei mai bune cunoașteri și înțelegeri a surdocecității. Proiectul va sprijini persoanele cu surdocecitate din România să aibă o voce, să fie văzute și auzite.

Proiect derulat de Fundația Sense Internațional România în parteneriat cu Sense International cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Vă așteptăm cu drag,

Echipa Sense Internațional România