În intervalul 20-23 mai 2019, Fundaţia Sense Internaţional Romania, reprezentată de Etelka Czondi, director, şi de Ramona Antonie, coordonator programe, au vizitat servicii oferite de Fundaţia Signo în Norvegia.
Astfel, au fost vizitate centrele de resurse ale Fundaţiei Signo din Andebu şi din Oslo (servicii de educaţie şi vocaţionale adresate copiilor, tinerilor şi adulţilor cu surdocecitate din Norvegia), au avut loc întâlniri cu specialişti din cadrul organizaţiei norvegiene şi s-a discutat dezvoltarea unor activităţi comune în viitor. De asemenea, echipa Sense Internaţional România s-a întâlnit cu domnul Geir Jensen, Preşedinte al World Federation for the Deafblind, cu sediul în Oslo, ocazie cu care am discutat pe marginea Raportului Global privind Surdocecitatea, realizat de federaţie în 2018.
Această vizită a fost o activitate realizată prin proiectul Incluziune cu sens: Construirea de parteneriate între Sense Internaţional România şi organizaţii din Norvegia în scopul unei incluziuni cu sens în sistemul de educaţie pentru copiii cu surdocecitate şi deficienţe senzoriale, proiect finanţat în cadrul apelului pentru propuneri de inițiative bilaterale destinate identificării de parteneri pentru proiecte derulate in parteneriat cu statele donatoare, dezvoltării de parteneriate și de proiecte bilaterale în cadrul Programului „Dezvoltare locala”.