Meseria asta o faci din vocație
Trebuie să mergem înainte, să lăsăm în urmă greul
„Grupul mă ajută să comunic mai bine”
Despre Sense Internațional România (SIR), tânăra a aflat de la școală. A fost curioasă să știe mai multe și s-a alăturat grupului de tineri cu surdocecitate cu care lucrează organizația.
„Eram foarte curioasă să văd și eu cum merge treaba acolo. Am petrecut zilele cu prietenii cu surdocecitate, a fost foarte interesant”, își amintește Alexandra.
Tânăra a participat la mai multe excursii și are amintiri frumoase de la munte sau de când a mers cu telegondola la mare. Acolo, la atelierul organizat de SIR, a cunoscut alți tineri cu surdocecitate la fel ca ea, din mai multe orașe ale țării.
“Pe mine grupul mă ajută să fiu mai deschisă, să comunic mai bine”, mai spune Alexandra.
“Trebuie să mergem înainte”
Și mama ei s-a bucurat să întâlnească alți copii și părinți care trec prin situații asemănătoare.
„M-am bucurat când am aflat despre surdocecitate, am realizat că mai există și alți copii ca ea. Îmi doream să îi întâlnesc, mă gândeam că poate se împrietenesc cu copilul meu! Aș fi vrut să le împărtășesc ce am aflat, să am posibilitatea să comunic cu ei”, subliniază mama Alexandrei.
A fost un drum lung pentru cele două, mamă și fiică, iar călătoria continuă cu noi etape și provocări. De câteva luni, tânăra lucrează cu normă întreagă la aceeași fabrică ca mama ei. Opt ore pe zi, în trei ture diferite, uneori i se pare obositor, dar îi place și e mândră că poate face acest lucru. Își dorește să strângă bani pentru școala de șoferi și, dacă va putea, chiar să conducă.
Mama ei ar vrea să îi încurajeze și pe alți părinți cu povești similare: „Să caute, să pornească de undeva, chiar dacă este greu! Trebuie să mergem înainte, să lăsăm în urmă greul pentru ei. Nu putem să îi lăsăm în urmă! Poți să fii oricum, meriți să fii ajutat!”
Poți face multe lucruri chiar dacă nu vezi și nu auzi
Întâlnirea cu domnul Adamescu
Pe domnul Vasile Adamescu l-a cunoscut la o activitate organizată de Fundația Sense Internațional România. Își amintește întâlnirea ca pe un eveniment major, care a construit foarte mult în povestea ei.
„A reușit să dea peste cap lucruri din mintea și din sufletul meu, mă gândeam că dacă el a reușit, pot și eu! A fost o inspirație și o dovadă a faptului că, deși nu vezi și nu auzi, poți să faci mult mai multe, ești dincolo de ce presupune dizabilitatea, Acesta este și un principiu din psihopedagogie: dizabilitatea e ceva ce ai, handicapul ți-l impune societatea… Mi-a transformat handicapul în dizabilitate”, adaugă tânăra.
Ea crede că întâlnirea cu SIR și cu domnul Adamescu a venit ca un răspuns la întrebările pe care le avea.
„Povestea lui a fost răspunsul care a venit după mulți, mulți ani! Contează foarte mult ce pui în grădina ta, ce semințe pui, pentru că la un moment dat o să răsară, chiar dacă durează mult până când aceste semințe se prind și cresc”, mai spune Mădălina.
În cei 8 ani de când participă la activitățile SIR, a plantat multe semințe: mai întâi ca participant, apoi ca voluntar și acum, ca parte din echipă.
Propunerea de angajare a venit într-un moment în care se simțea dezorientată. După ce a absolvit facultatea, și-a luat un an de pauză să se gândească ce își dorește să facă mai departe, dar, privind în urmă, crede că acea pauză a ajutat-o să se cunoască mai bine.
“Propunerea a fost ca un mesaj care îmi spunea: Nu te îngrijora, lucrurile se vor întâmpla cum trebuie să se întâmple! Cred că sunt necesare aceste momente de dezorientare în viață pentru că ne ajută să găsim înapoi calea pe care trebuie să mergem, de care avem nevoie, de fapt”, subliniază Mădălina.
Unul dintre lucrurile pe care le exersează acum în proiectele SIR este răbdarea, alături de multe alte lucruri care construiesc la persoana care este azi.
“Cred că totul a venit în completare, toate lucrurile pe care le-am învățat. Faptul că am rămas, că a existat o colaborare între SIR și școala mea, faptul că am fost propusă să fac parte din proiecte... De-a lungul timpului, am cunoscut aici multe persoane pe care le admir foarte mult. Totul vine cu provocări și mă învață lucruri!”
„Să mergi înainte că înapoi ai fost deja”
Mădălina coordonează grupul de tineri cu surdocecitate cu care lucrează SIR, alături de o altă colegă cu această dizabilitate. Interpretează în limba semnelor de fiecare dată când e nevoie, le povestește persoanelor noi despre surdocecitate și drepturile lor. Consideră că e foarte important că în proiectele SIR sunt promovate drepturile persoanelor cu dizabilități deoarece și ea, și alte persoane pe care le-a întâlnit au fost neîndreptățite în anumite situații și nu își cunoșteau drepturile. Acum îi ajută și pe alții să le afle și se bucură când poate fi de folos.
Mădălina crede foarte mult în puterea educației și se luptă pentru o educație incluzivă. A învățat să nu renunțe ușor atunci când nu îi iese ceva din prima și să meargă înainte, fiind atentă pe cine lasă în grădina ei.
Pentru viitor, își dorește propriul cabinet de psihoterapie, unde să îi susțină pe cei care au nevoie și să facă inclusiv cercetări pe tema dizabilității.
Ce poți face, în opinia Mădălinei, dacă ai o dizabilitate? "Poți să visez, să râzi, să fii pozitiv, să mergi înainte căci înapoi ai fost deja!"
“E bine să arătăm cum este o persoană cu surdocecitate, suntem egali cu ceilalți”
Chiar dacă ce ți-ai propus este greu, nu înseamnă că e imposibil!
Mamă și fiu, împreună pe drumul către speranță
În anul 2021 a mers pentru prima dată cu Petre la o activitate organizată de Sense Internațional România. Tânărul cunoscuse echipa fundației când învăța la Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz “Sfânta Maria” din București, acolo unde a fost printre primii elevi absolvenți ai atelierului de tipografie înființat într-un alt proiect SIR.
Pentru mama lui însă, acea excursie la munte împreună cu alți tineri cu surdocecitate și cu părinții lor a fost începutul unei schimbări profunde. Își amintește călătoria cu trenul, cele trei zile pline și, mai ales, legăturile care s-au format între părinți.
Au urmat apoi alte două ateliere la munte, întâlniri cu părinți și tineri cu surdocecitate.
“A contat mult că ne-am întâlnit cu copii cu povești asemănătoare cu a lui Petre. Pe noi, mămicile, întâlnirile ne-au ajutat și să ne descărcăm, să putem vorbi relaxate despre lucruri dureroase. Este mult mai ușor să vorbești cu cineva care știe, care trăiește lucruri asemănătoare. Asta mi-a permis să fiu mai relaxată și să mă bucur mai mult de tot ce se întâmplă acolo”, spune Stela.
În aceste excursii a prins încredere că poate face lucruri, a început să organizeze singură ieșiri cu Petre. Acum ies constant în oraș cu un alt tânăr cu surdocecitate din grup și cu mama lui. La ultima întâlnire, Stela a observat cum Petre are grijă de prietenul lui. A fost surprinsă fiindcă de obicei ea era cea care avea grijă de el.
„Cred că SIR i-a dat aripi și lui. Mi se pare mult mai sigur pe el, la început nu voia în excursii, nu voia afară, era mai reținut. Acum abia așteaptă să iasă să ne întâlnim cu prietenul lui și să participe la întâlnirile de pe Zoom”, continuă Stela.
Tot din 2021, Petre este membru în grupul permanent de tineri cu surdocecitate, cu care se întâlnește online în fiecare lună și discută pe diferite teme. Cel mai recent, au vorbit despre bani: ce reprezintă banii, ce facem cu ei, cum ne organizăm bugetul.
“A fost foarte bucuros după întâlnire, a venit și mi-a spus multe lucruri, ce au discutat, ce face el cu banii. Înainte de SIR, nu făcea asta, era mai închis și nu voia să vorbim. Acum e foarte bucuros să îi povestesc sau să îmi povestească el mie. Și poate că în curând o să meargă să cumpere ceva”, adaugă Stela.
“Am înțeles că trebuie să mă adaptez lui”
Cel mai mult o bucură faptul că reușesc să comunice mai bine și că au mai multă răbdare unul cu celălalt. Crede că la asta a contribuit mult și cursul de inițiere în surdocecitate la care a participat în primăvara anului 2023, cu o bursă oferită de Sense Internațional România, alături de altă mămică și 32 de profesori. În fiecare seară de luni, timp de 7 săptămâni, s-a conectat la sesiunile online, a ascultat și uneori a împărtășit din experiența ei și a lui Petre. Unele lucruri pe care le-a aflat au pus-o pe gânduri, altele au fost ca un pansament peste experiențele mai grele din copilăria lui Petre.
“Îmi amintesc când o formatoare a vorbit despre perioada de doliu prin care treci la început, ca părinte al unui copil cu dizabilități, și am înțeles atunci că și noi am simțit asta”, își amintește Stela.
A înțeles apoi că e nevoie să se adapteze mai mult lui, să îi dea ocazia să se exprime.
“Asta a funcționat foarte bine pentru că înainte nu aveam întotdeauna răbdare. Eram repezită, trăgeam singură concluziile. Și Petre era de acord, nu putea să mă contrazică. După curs, am fost mai atentă la el și am văzut că vrea și poate să spună mai multe, dar nu îi dădeam răgazul acesta”, spune Stela.
După ce și-a făcut lecțiile la curs, așa cum spune chiar ea, și-a schimbat atitudinea față de el și a început să observe schimbări și la Petre. Tânărul a devenit mai disponibil să o ajute că înțeleagă ce vrea să spună atunci când ea nu reușește din prima. Acum simte că îl cunoaște mai bine, a descoperit că poate mult mai mult decât credea ea.
“Pare că îl cunoști pe copilul tău după atâția ani… Dar realitatea e că poți mereu să descoperi încă ceva și încă ceva. Cu ajutorul Sense România, am simțit nevoia să sap mai mult în sufletul lui, să văd ce își dorește, să încerc să îl înțeleg mai mult. Punctul meu de vedere era limitat, nu reușeam să îl văd pe așa cum îl văd azi: foarte simpatic, foarte comunicativ”, mai spune Stela.
Pe lângă toate acestea, a mai învățat ceva prețios în timpul cursului: să își ofere înțelegere și să fie mai blândă și cu ea însăși.
“Am înțeles că sunt și eu om și că fiecare are ritmul și puterea lui de a face lucruri. Am învățat să fiu mai tolerantă, să accept mai ușor ce nu pot și să am mai multă răbdare cu el și cu mine”.
„Fiecare are nevoie de toleranță și înțelegere”
Odată cu aceste conștientizări, a devenit mai încrezătoare și simte chiar că a prins aripi în mai multe domenii. Acum conștientizează că are o părere a ei și o spune de fiecare dată când e nevoie: fie că este în cabinetul unui medic sau în discuții cu cei din jur. Și așa, pas cu pas și om cu om, dând exemple pozitive și vorbind despre empatie și incluziune, simte că a schimbat mai multe persoane la rândul ei.
„Observ că unele persoane cu care am vorbit sunt mai empatice, mai deschise. Suntem oameni cu toții și realitatea e că oricât ai părea de întreg, chiar dacă urechile și ochii îți funcționează bine, tot există ceva în tine care are nevoie de toleranță și înțelegere din partea celorlalți. E nevoie de educație pe termen lung și de răbdare. Și poate așa, om lângă om, vom reuși să ne domolim fricile și să devenim mai toleranți față de persoanele cu dizabilități”, adaugă ea.
Pentru tineri ca fiul ei, Stela își dorește să se poată integra în societate, să fie utili și să se simtă în siguranță. Iar pentru alți părinți aflați în situații asemănătoare, ar vrea să le ofere sprijin și încredere, așa cum a primit și ea la rândul ei: „să nu își piardă speranța niciodată, să deschidă bine ochii și să stoarcă stropul ăla de apă din piatră. Când crezi că nu mai poți, să știi că mai poți puțin!”
-
- Petre, la absolvire
-
- Mama și fiul, la aniversarea de 22 de ani a SIR
-
- Petre, când s-a descoperit într-o poză de pe panoul aniversar SIR
Poveste scrisă de Cristina Botezatu